Renașterea Universității Craiova a avut (și încă are) loc în multe etape, dar poate cea mai importantă de până acum a fost victoria de la 1 noaptea împotriva lui Dinamo. Cu 10.000 de oameni rămași pe stadionul din Severin până binișor după ce la televizor au început filmele pentru adulți și limbile lui Mircea Badea, Craiova a câștigat eroic și și-a lăsat o bucățică din spiritul ei generos pe arena din Mehedinți, odată cu bucățelele de suflet lăsate de fiecare jucător, oficial sau suporter, în același loc.

Spiritul renăscut al Craiovei e în lacrimile bulgarului Zlatinski, care a ieșit șchiopătând în minutul 102, implorându-l pe Mulțescu: „Iartă-mă, nea Gigi, dar chiar nu mai pot!”. Cu doar 9 zile înainte, un dinamovist îi făcuse glezna lui Zlatinski cât un pepene, în meciul din campionat dintre cele două. Spiritul Craiovei mai e și-n găurile din tibia lui Ivan, urmare a intrărilor lui Filip, și-n accidentările lui Popov și Barthe, și-n ochii suporterului care se ruga înainte de meci, cu fularul la gât, și în hotărârea cu care portarul Calancea a executat ultimul penalty din seria de 5, și a făcut-o magistral, cu fentă, direct în vinclu, și în seninătatea cu care Screciu (care a ratat un penalty) a spus că o să bată și data viitoare, cu prima ocazie, și mereu, și-n vocile răgușite ale miilor de oameni care au invadat terenul de joc la final, lăsându-i pe stewarzi incapabili să gestioneze situația, și-n fericirea în brațele căreia s-a lăsat purtat Ilie Balaci după consfințirea rezultatului, și-n explozia de bucurie de la golul decisiv al lui Ivan, și-n modul admirabil în care, lăsați pe nedrepți cu un om mai puțin pentru două treimi din meci, oltenii au luptat, au dominat, au ratat, și au jucat nu doar împotriva unui arbitru, ci, parcă, iarăși, împotriva unui sistem întreg.

Că tot veni vorba, o parte importantă a spiritului Craiovei, despre care vorbeam mai sus, se regăsește și în arbitrajul incalificabil al lui Hațegan. Cel mai bun arbitru român, purtător de ecusoane peste ecusoane și lăudat pentru prestațiile internaționale, și-a asumat alaltăieri seară rolul unui pulan din mâna unui milițist zelos și i-a ciomăgit pe fraierii în alb-albastru ca pe vremuri, fără milă sau rușine, până când fuseră aproape să-și dea duhul. Dar ce nu te omoară te face mai puternic, iar Hațegan nu a reușit să omoare Universitatea ieri noapte. Cu infirmeria plină, dar cu inimile și mai și, Craiova merge mai departe, cerându-și un nou loc de frunte într-o istorie care s-a desfășurat prea mult fără ea, în ultima ei parte.