Crescătorii de bovine din zonele defavorizate pot solicita subvenţiile

Cei aproximativ 2000 de fermieri gorjeni, producători de lapte şi de carne din zonele defavorizate, sunt aşteptaţi, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj, să-şi depună cererile pentru subvenţii până pe data de 15 iulie. Potrivit conducerii instituţiei, după această dată se estimează că se vor putea primi solicitări şi din partea celorlalţi crescători de bovine.

Producătorii de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate pot depune, până la 15 iulie 2013, cererile pentru obţinerea sprijinului financiar acordat din fonduri europene. De acest sprijin comunitar pot beneficia crescătorii de vaci de lapte şi/sau de bivoliţe de lapte şi/sau de taurine din rase de carne şi/sau metişii cu rase de carne.

Beneficiarii schemei de plată sunt producătorii agricoli care deţin un efectiv cuprins între 2 şi 15 vaci de lapte, sunt înregistraţi în sistemul de administrare al cotelor de lapte, cu cotă pentru livrări şi/sau vânzări directe şi care au sediul într-o zonă defavorizată. Reprezentanţii APIA Gorj spun că se aşteaptă să fie solicitat sprijinul financiar pentru un efectiv de peste 6000 de animale. „Din experienţa anilor trecuţi, ne aşteptăm ca până pe data de 15 iulie să înregistrăm peste 1700 de cereri, pentru un efectiv de peste 6250 de capete. Toţi crescătorii de animale care solicită sprijinul financiar sunt obligaţi să menţină în exploataţie efectivul de vaci de lapte pentru care se solicită sprijinul anual, pe o perioadă de şase luni de la data limită de depunere a cererilor”, a declarat Constantin Negrea, directorul APIA Gorj.

ESTIMARE

Conducerea APIA Gorj estimează că după data de 15 iulie se va demara sesiunea de depunerea a cererilor pentru plăţile directe complementare în sectorul zootehnic, specia bovine. „Sperăm ca după data de 15 iulie va apărea Ordinul de ministru pentru demararea sesiunii de depunere a cererilor pentru crescătorii de bovine ce solicită plăţile naţionale directe complementare”, a mai precizat Constantin Negrea.

Vizualizări: 176

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: