Creţan: ”Bode e hotărât să înfiinţeze CE Oltenia”

Constantin Crețan, liderul Federației Naționale a Muncii (FNM), a participat joi la o întâlnire cu ministrul Economiei, Lucian Bode, pe tema înființări Complexului Energetic Oltenia și Hunedoara. Crețan spune că întâlnirea a durat mai bine de patru ore și s-au pus pe tapet principalele probleme legate de înființare dat fiind faptul că organizația pe care o conduce este un prim contestatar al înființării noilor entități energetice.  Sindicalistul spune că noul ministru se arată mult mai hotărât în privința înființării decât vechiul ministru Ion Ariton.

Ministrul Economiei, Lucian Bode, s-a întâlnit joi cu o delegație din partea Federației Naționale a Muncii pentru a relua negocierile începute de vechiul ministru Ion Ariton. Întâlnirile s-au prelungit mai bine de patru oare pentru că liderul Constantin Crețan nu vrea să renunțe la acțiunile din instanță împotriva înființării celor două entități. ”Întâlnirea cu domnul ministru Bode a decurs bine. Practic, am reluat negocierile începute în timpul fostului ministru. Bode e mai hotărât să înființeze CE Oltenia și CE Hunedoara. Mi s-a părut o voință mai mare de a reuși să facă aceste două entități. Pe de altă parte, el e hotărât dar rămâne mai întâi să se înțeleagă cu noi pentru că nici noi nu renunțăm până nu ne respectă cerințele”, a declarat Constantin Crețan, liderul FNM.

Bălășoiu, prezent la negocieri

Constantin Bălășoiu, directorul general al CE Craiova și delegat cu înființarea CE Oltenia, a fost și el prezent la negocierile de la minister. Crețan spune că Bălășoiu nu a avut prea multe de spus cu privire la revendicări însă ministrul îl va consulta în acest aspect. ”Domnul ministru ne-a spus că va analiza toate cerințele noastre și ne va comunica printr-o adresă răspunsurile după care va urma o a doua rundă de negocieri. Ne va răspunde la fiecare cerință în parte, dacă se poate respecta sau dacă nu. De fapt, ne-a spus că nu poate garanta că aceste companii nu vor fi privatizate timp de zece ani la fel cum nu poate garanta că nu vor mai fi disponibilizări în zece ani. În principiu, ne-a spus să reducem termenele”, a adăugat Constantin Crețan.

CERINȚE

Crețan spune că cerințele pentru a retrage acțiunile din instanță au rămas aceleași din timpul lui Ariton, respectiv garantarea locurilor de muncă, eliminarea facilităților pentru sindicate, redeschiderea carierei Bustuchin, reîntoarcerea profitului către companiile din Gorj precum și o analiză mai amănunțită a situației din Valea Jiului. Acesta spune că va insista în continuare la noul ministru Bode ca noul sediu al CE Oltenia să fie în Gorj. ”Vrem sediul în Gorj nu cum vrea Pisc și Condescu, să fie la București”, a adăugat Crețan.

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: