Creţan: Liderii de sindicat sunt plătiţi cu şapte clase peste medie

Constantin Creţan, preşedinte al Federaţiei Naţionale a Muncii, spune că miile de disponibilizări despre care se vorbeşte zilele acestea pot fi evitate dacă pierderile din minerit şi energie ar fi reduse măcar acum, în cel de-al 12-lea ceas. Creţan spune că economii s-ar putea face inclusiv din reducerea salariilor liderilor sindicali, care sunt plătiţi ca inspectori sociali cu şapte clase peste media.

Acesta declară că există soluţii suficiente prin care să fie păstrate locurile de muncă ale personalului direct productiv, soluţii pe care nu crede însă că le va aplica vreodată cineva. „Noi am fost chemaţi la aceste negocieri, dar nu ne-am dus pentru că suntem împotriva disponibilizărilor de muncitori. Să ne convingă administraţia că reduce şi din personalul TESA şi atunci avem ce negocia. Deocamdată constatăm că PSD a fost la putere şi şi-a adus proprii directori, PNL a fost la putere şi şi-a adus proprii directori şi la fel a făcut şi PDL. Aceşti oameni au rămas în funcţii de conducere şi după ce partidele lor nu au mai fost la guvernare pentru că de dat afară s-a dat doar din rândul minerilor”, spune Creţan.

Liderul sindical susţine că Sunt soluţii suficiente pentru a reduce cheltuielile şi a se evita disponibilizările de personal productiv: „Sunt firmele de casă ale politicienilor şi liderilor sindicali care sug milioane de euro, sunt finanţările de milioane de euro către activitatea sportivă şi mai sunt şi firmele de pază, care parcă sunt abonate să câştige contracte la unităţile din minerit şi energie. Soluţii sunt, numai că nu are cine să le aplice. Păi liderii sindicali sunt plătiţi în continuare cu şapte clase peste medie, ca inspectori sociali, în loc să fie remuneraţi cu media câştigului avut de muncitori. Aici iar se pot face economii majore, dar cine să ia deciziile astea, că sunt mână în mână şi unii şi alţii-!”.

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: