Cronica Neagră

A refuzat prelevarea de probe biologice

Gheorghe B. de 39 de ani din Tismana este cercetat penal pentru refuz de recoltare a probelor biologice după ce a fost depistat în trafic conducând un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. Testat cu aparatul etilotest acesta a prezentat o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

S-a ciocnit cu o căruţă

Din cauza neatenţiei la volan autoturismul condus de Constantin T. de 33 de ani din Turceni a intrat în coliziune cu o căruţă. Bărbatul a observat târziu vehiculul cu tracţiune animală care era nesemnalizat şi circula din sens opus. Marius G, de 29 de ani, Gabriela G. de 23 de ani şi Ion B. de 52 de ani, pasageri ai autoturismului au suferit leziuni minore.

S-au izbit de un cap de pod

Bogdan R.de 18 ani din Rovinari şi Cosmin R. de 18 ani din Fărcăşeşti au ajuns la spitalul din Rovinari cu leziuni corporale după ce autoturismul cu care se deplasau pe DJ 674 Urdari s-a izbit de un cap de pod. Cel mai probabil, conducătorul auto, Bogdan R, a pierdut controlul direcţiei.  

Beat la volan  

Petre P. de 39 de ani din Judeţul Vâlcea s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de poliţiştii rutieri pe strada Calea Bucureşti din municipiu în timp ce conducea un autovehicul deşi consumase băuturi alcoolice. Acesta a înregistrat o concentraţie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: