CSM Târgu Jiu a renunţat la opt jucătoare cu care a promovat

Clubul primăriei a anunţat că s-a renunţat la aproximativ jumătate din lotul cu care echipa a promovat în primul eşalon. CSM Târgu Jiu a precizat că nu s-au mai prelungit contractele cu opt dintre jucătoarele care au evoluat sezonul trecut, până acum fiind deja anunţate  şi şapte noi transferuri.

Campania de noi achiziţii a demarat la CSM Târgu Jiu înainte de finalul sezonului trecut iar până acum, conducerea clubului a realizat şapte noi transferuri dar a renunţat şi la opt jucătoare dintre cele care au contribuit la promovare. „Prin aducerea acestor jucătoare, CSM Târgu Jiu își dorește să devină o echipă competitivă la nivelul primei ligi din România. Le spunem bun venit celor care în sezonul viitor vor îmbrăca tricoul echipei CSM Târgu Jiu și le transmitem mult succes în Liga Florilor. La gruparea gorjeană ar mai putea sosi în această vară cel mult două jucătoare”, a anunţat oficial csmtargujiu.ro, tot miercuri fiind anunţate şi jucătoarele care au contribuit la promovare şi cu care nu s-au mai prelungit contractele: „La capătul unui sezon de succes, concretizat cu o promovare istorică în Liga Florilor și-au încetat angajamentele cu CSM Târgu Jiu: Ioana Daniela Toader, Anna Ivanenko, Bianca Stanca, Gabriela Frunză, Mihaela Obedeanu, Mădălina Olariu, Andreea Olariu și Oana Iordache. CSM Târgu Jiu le mulțumește, pe această cale, pentru toată muncă depusă, pentru aportul adus la realizarea obiectivului propus, promovarea în primul eșalon handbalistic al țării, și le dorește mult succes pe mai departe! Le mulțumim și le urăm succes la cluburile unde vor evolua pe viitor”.

Având în vedere faptul că CSM s-a despărţit de opt handbaliste, dar şi faptul că echipa va evolua în prima ligă unde are nevoie de un lot mai puternic şi valoric dar şi numeric, probabil că achiziţiile de jucătoare vor continua, clubul anunţând deja încă două posibile transferuri.

Handbalistele vor începe pregătirea pe data de 6 iulie, având programate o serie de meciuri amicale. Pe 28 august, CSM Târgu Jiu va întâlni în primul meci din Liga Florilor, pe teren propriu, pe Dacia Mioveni.

Vizualizări: 512

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: