Cu cine vrea Marcel Romanescu să întărească PNL Gorj

Liberalul Marcel Romanescu este pregătit să preia frâiele organizaţiei municipale Târgu Jiu a PNL. Acesta îşi doreşte să refacă echipa care exista înainte de a fi desemnat Octavian Lupulescu candidat la Primăria Târgu Jiu. Romanescu crede că ar fi existat şanse să-l învingă pe Florin Cârciumaru, în condiţiile în care i-ar fi avut alături pe foştii săi colegi: Marian Rotaru, Robert Ciocioi, Eduard Lădaru, Matei Nădrag şi alţii.

Reporter: Sunteţi interesat să preluaţi conducerea organizaţiei municipale a PNL?
Marcel Romanesc: Nu m-am dat niciodată înapoi de la sarcinile politice. Dacă se va lua o decizie în acest sens în cadrul Partidului Naţional Liberal, fără nici o problemă că voi prelua conducerea organizaţiei municipale. Deocamdată, nu am purtat discuţii în acest sens.

Rep.: A trecut aproape o lună de la alegerile locale şi s-au făcut tot felul de calcule ulterioare. Colegii dumneavoastră spun că nu puteaţi câştiga Primăria Târgu Jiu. Cum comentaţi?
M.R.: În momentul de faţă, eu cred că Partidul Naţional Liberal cu Marcel Romanescu candidat putea obţine un rezultat bun, chiar foarte bun la Târgu Jiu. După părerea mea existau şanse de a-l învinge pe primarul Florin Cârciumaru. Nu eram favorit, dar existau şanse cu o campanie bună şi prin păstrarea tuturor membrilor Partidului Naţional Liberal, aici mă refer la Marian Rotaru, Robert Ciocioi, Eduard Lădaru, Matei Nădrag şi alţii. Dacă toţi oamenii aceştia rămâneau în organizaţia municipală existau şanse. Într-adevăr, şansele cele mai mari le avea Florin Cârciumaru, dar puteau fi surprize.

Rep.: Dacă veţi prelua organizaţia municipală veţi încerca să-i aduceţi înapoi pe cei care au plecat?
M.R.: Mi-aş dori acest lucru, dar e foarte greu să cred că o parte dintre ei se vor întoarce, mă refer la Marian Rotaru şi la Edi Lădaru pentru că acum amândoi sunt consilieri, unul local şi unul judeţean, nu cred că vor dori să se mai întoarcă, dar mi-aş dori ca măcar o parte dintre cei care nu mai sunt astăzi în organizaţia municipală să se întoarcă. Asta nu depinde doar de mine, depinde de ce se va stabili şi de modul în care va aborda această problemă organizaţia judeţeană, viitorul lider al organizaţiei judeţene, nu pot de unul singur să iau decizii. Mi-aş dori să refac echipa de dinaintea desemnării candidatului la Primăria Târgu Jiu.

Rep.: Credeţi că altul era rezultatul dacă lucraţi cu fosta echipă?
M.R.: Din punctul meu de vedere, nici nu se punea problema. Nu sunt un visător, dar cu siguranţă rezultatul era cu 3 în faţă, cu posibilitatea câştigăm Primăria Târgu Jiu. Dacă aş fi candidat eu, nu cred că plecau o parte dintre foştii membrii PNL. Pe de altă parte, în Consiliul Local nu intrau decât două formaţiuni politice: PSD şi PNL. Numirea lui Octavian Lupulescu şi plecarea membrilor PNL a făcut să se divizeze forţele. Situaţia de la Târgu Jiu este identică cu cea de la Motru, dar favorabilă PNL la Motru şi defavorabilă la Târgu Jiu. PSRo a avut candidat, ALDE a avut candidat, PMP a avut candidat şi susţinători, a fost Robert Ciocioi, Nicu State, care avusese adeziune la PNL. Au fost cel puţin patru partide care au beneficiat de voturile Partidului Naţional Liberal.

Vizualizări: 1,935

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: