Diaconescu, despre constituirea noilor consilii locale

Instituţia Prefectului Gorj a început încă de marţi constituirea consiliilor locale în judeţ având termen până luni, 27 iunie, ca aceste organisme să devină funcţionale. Imediat după aceea, noii primari vor depune jurământul în faţa consilierilor locali pentru ca mai apoi să intre în pâine. Liviu Diaconescu, şef Serviciu Legalitate Acte din cadrul Instituției Prefectului, a precizat care sunt paşii de urmat.

Rep.: Când se constituie consiliile locale din judeţul Gorj?
Liviu Diaconescu: În primul rând trebuie subliniat faptul că, până la constituirea noilor consilii locale, între data alegerilor 5 iunie și până la constituire funcţionează vechile consilii locale şi până la depunerea jurământului de către noii primari aleşi, foştii primari, chiar dacă au pierdut alegerile, îşi exercită atribuţiile de primar. Legiuitorul vorbeşte de 20 de zile de la data alegerilor, ori 20 de zile înseamnă 27 iunie, pentru că nu se ia în calcul prima și ultima zi și atunci ultima zi de constituire este 27 iunie. Din cele 20 de zile, noi n-am putut folosi 15 zile pentru că s-a suprapus cu cel de 15 zile în care partidele au avut obligația să-și depună rapoartele de venituri și cheltuieli și s-au depus foarte greu documentațiile. Pentru că n-au fost depuse de la toate partidele, am amânat și noi programarea ședințelor între zilele de 22 și 26 iunie.

Rep.: Toate partidele și-au depus documentațiile?
L.D.: În ceea ce ne privește, avem confirmarea că toate partidele și-au depus documentația necesară și de miercuri, 22 iunie, potrivit unui grafic aprobat de domnul prefect, consilierii juridici din Instituția Prefectului plecăm în teritoriu și în numele prefectului procedăm la constituirea noilor consilii locale. Avem ședințe la 10.00 și la 14.00 după amiaza, fiecare dintre noi are vreo două ședințe pe zi, suntem vreo șapte persoane.

Rep.: În ceea ce privește primarii?
L.D.: Primarii intră în exercitarea mandatului de la data depunerii jurământului în fața noului consiliu local. Ca să depună jurământul trebuie să fi obținut validarea de la instanță.

Rep.: Aveți semnale din teritoriu, sunt probleme în vreo localitate?
L.D.: Să știți că nu. Lucrurile sunt clare, noi le-am trimis procedura în teritoriu, legislația este clară.

Vizualizări: 607

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: