Cum fac ecologiștii rău planetei

Se ia un ecologist din România. De dragul exemplului, luăm unul care provine dintr-o zonă a țării monoindustrială (există, cunosc eu câțiva). Nici nu e greu să-i găsești. Multe dintre orașele României au fost făcute de comuniști anume, în jurul industriei care se putea desfășura în zonă. La Motru, de exemplu, au găsit niște cărbune, așa c-au săpat niște mine și pe urmă au pus-o de câteva blocuri și mai apoi de un oraș.

Să luăm un ecologist din Motru, așadar. Astăzi, ecologistul din Motru este prin Piața Universității, protestând împotriva mineritului de la Roșia Montană. Bravo lui! Ecologismul e ceva nobil și demn de a fi susținut. E drept, exploatarea aurului prin cianuri este mai nocivă decât extracția de cărbune. Dar nici aia de cărbune nu e tocmai neintruzivă cu mediul și nici bolile provocate de praful de cărbune nu sunt de neglijat.

Așadar, orașul Motru și multe altele există datorită industriei. E asta în regulă din punct de vedere al ecologiștilor născuți acolo? Normal că nu e. Oamenii din Motru ar fi trebuit să facă turism rural, ar fi trebuit să se bucure de verdeață și natură și să mănânce vreascuri. Ar fi trebuit să trăiască într-o bună comuniune cu natura ce nu trebuie distrusă. Ar fi trebuit să nu aibă acces nici la electricitate, nici la apă curentă, nici la drumuri asfaltate, nici la sistem medical sau polițienesc. Ce frumos ar fi fost!

Dar stați numai un pic, că am uitat de la ce plecasem. De fapt, ecologiștii născuți în zone monoindustriale NU AR FI EXISTAT EI ÎNȘIȘI dacă ecologismul ar fi fost aplicat. Să zicem că la Motru niște protestatari ar fi învins și nu se apucau comuniștii să strice frumusețe de dealuri pentru carierele lor. Foarte frumos. Dar atunci tatăl ecologistului din Motru nu s-ar mai fi întâlnit niciodată cu mama ecologistulului din Motru. Așadar, ecologistul din Motru nu s-ar fi născut. Și acum l-aș întreba pe ecologistul din Motru, doar ca să văd cât este de dedicat cauzei: te-ai bucura să nu te fi născut niciodată, atâta timp cât asta ar fi însemnat o victorie a ecologiei? Să nu exiști? Să nu ființezi? Conștiința ta să nu se trezească niciodată la viață? În fond, nenașterea ta și a multor altor ecologiști din zone industriale ar fi reprezentat niște mari beneficii pentru planetă. Gândește-te câte resurse și cât spațiu am fi economisit, în absența voastră, a ecologiștilor interesați de binele planetei. Suprapopularea e cel mai mare rău al planetei. Cheia e la voi.

www.mantzy.ro

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: