În w/e am fost în vizită la niște prieteni care la sfârșit mi-au zis că ei nu știu să se poarte cu plozii. Se înșelau. Nu știu pe nimeni să se poarte mai bine cu plozii ca ei.

Nu sunt cine știe ce expert, dar după mine așa trebuie să te porți cu un copil.

În general, lumea care chipurile știe ce trebuie să facă atunci când întâlnește un copil fie e convinsă că ăștia micii sunt surzi (și vorbește rar și tare cu ei), fie că sunt prostănaci (și le explică chestiile pe înțelesul lor, eventual stâlcind cuvintele), fie că sunt niște maimuțe în cușcă cărora trebuie să le atragi atenția și se scălâmbăie în tot felul.

Greșit. Bebelușii nu sunt nici surzi, nici proști, nici maimuțe. Surprinzător, sunt oameni.

Dacă aș putea să dau un sfat ar fi ca atunci când întâlnești un băiețel să te porți cu el ca și cum ai discuta cu un nene de 40j de ani, chel (musai chel), cu pachețele de mușchi, pistol în toc, centură neagră în karate,  tatuat din cap până-n picioare, în stare să îți rupă gâtul în două secunde.  Sau cu o fetiță ca și cum ar fi femeia visurilor tale, cea pe care o iubești ca un bou de țâșpe ani. Nu te-ai duce la ea să o pupi din cap până-n picioare la 2 secunde după ce o cunoști, nu (chiar daca ai vrea)? Nu ai trage-o de obrăjori și nici nu i-ai aranja hăinuțele, nu? Nu i-ai zice urâto, nu? Nu ai ruga-o să-ți dea și ție să guști din mâncarea ei la mai puțin de o oră de conviețuire și presupun că nici nu i-ai cere chelului să îți dea ție pistolul lui, daca îi place să facă băiță cu rățuște sau cine l-a supărat de e așa bosumflățel.

Cam așa cred că ar trebui să te porți și cu un copil.

Zâmbește-i. Dacă îți zâmbește înapoi, intră în vorbă cu el. Dacă nu, mai lasă-l. Vorbește cu părinții, că doar cu ei ești prieten. O să intre și el în vorbă când se va simți în largul lui și va vedea că poate să aibă încredere în tine și că nu ești un psihopat care vrea să-i fure hainele sau mâncarea, nici un imbecil care nu poate vorbi corect sau care face mișto de el, nici ceva obsedat care nu-și poate ține mâinile acasă de pe obrăjorii rotunzi.

Serios că dacă îi lăsați în pace o să vedeți copiii ăia veseli și zâmbăreți, vorbareți și haioși și cuminți, dacă insiști să îi bați la cap o să vezi o chestie mică urlând.

Stai. Daca mă gândesc bine, fraza de mai sus e valabilă și pentru mine.

Nu pe bune, de ce e acceptabil să faci cu niște copii chestii cu care nu le-ai face niciodată cu un adult? Ce, au ciunga-n par, cu ce au greșit? Serios, copiii noștri sunt inteligenți. Noi suntem?

sleepy00.wordpress.com