Când Carl Sagan a avut geniala idee să întoarcă naveta Voyager cu faţa către Pământ, la multă vreme după ce aceasta trecuse de Pluto, şi s-o pună să facă o poză, a urmat unul dintre cele mai impresionante şi mai actuale (încă) mesaje pentru umanitate, transmis de astrofizician la sfârşitul cărţii intitulate ”A Pale Blue Dot” (aluzie la punctuleţul infim care era Pământul, aşa cum se vedea el în respectiva fotografie). Mesajul este: ”Mai uitaţi-vă o dată la acel punct. Acel punct e aici. Acel punct e acasă. Acel punct suntem noi. Pe el sunt toţi cei pe care-i iubeşti, toţi cei pe care-i cunoşti, toţi cei de care ai auzit vreodată. Toate fiinţele umane care au existat şi-au trăit vieţile pe acest punct. Bucuriile şi suferinţele, miile de religii şi ideologii, fiecare vânător şi fiecare vânat, fiecare erou și fiecare laș, fiecare creator și fiecare distrugător, fiecare rege și fiecare țăran, fiecare pereche de tineri îndrăgostiţi, fiecare mamă și fiecare tată, fiecare politician corupt, fiecare vedetă, fiecare conducător suprem, fiecare sfânt şi păcătos din istoria speciei noastre au trăit aici: pe un fir de praf care pluteşte într-o rază de soare. Pământul e o scenă foarte mică într-o arenă cosmică gigantică. Gândiţi-vă la râurile de sânge vărsate de toţi acei generali şi împăraţi pentru ca, după un triumf glorios, să poată deveni stăpânii efemeri ai unei fracţiuni de punct. Gândiţi-vă la nesfârşitele cruzimi comise de locuitorii unui colţişor din acest pixel asupra locuitorilor speriaţi şi insesizabil diferiţi ai unui alt colţ. Cât de dese sunt neînţelegerile lor, cât de nerăbdători sunt să se omoare unii pe ceilalţi, cât de înflăcărată le este ura! Fantasmele noastre, autoimportanţa noastră imaginată, iluzia că ne bucurăm de o poziţie privilegiată în Univers, toate sunt contrazise de această luminiţă palidă. Vă place sau nu, Pământul e singurul punct din acest noian de negru care poate găzdui viaţa. Altul nu se cunoaşte până acum. Nu există, probabil, o dovadă mai bună a absurdităţii trufiei umane decât această imagine distantă a lumii noastre minuscule. Pentru mine, asta subliniază responsabilitatea noastră de a ne trata mai bine unul pe celălalt și de a păstra și prețui acest punct albastru și palid, singura casă pe care o s-o cunoaștem vreodată.” Frumos, nu? Ei bine, liderii mondiali de azi par să fi uitat complet manifestul pentru pace și concordie planetară al lui Sagan. În ceea ce pare tot mai mult un război mondial (unul de tip nou, dar care implică, totuși, aproape toate țările lumii), statele de pe micuțul pixel albastru au o grămadă de alte priorități, în general deloc pașnice, decât supraviețuirea și, pe cât posibil, propășirea (ca să citez din jurămintele de ministru) speciei umane. În timp ce Putin și Erdogan se ciondănesc ca niște copii de școală care și-au stricat unul altuia jucăriile, în timp ce liderii politici devin tot mai rasiști și mai radicali, în timp ce terorismul și contraterorismul par să devină singura paradigmă actuală, Pământul se stinge încet, și ne ia și pe noi, cu toții, odată cu el. O tot mai preconizată creștere cu două grade a temperaturii medii globale ar reprezenta punctul de la care nu ne vom mai putea întoarce.Vom muri cu toții mult mai rapid decât am fi crezut, cu doar 2-3 generații rămase să mai facă umbră și războaie pe aici. În ciuda reglementărilor tot mai serioase pe zona de mediu, politicienii au dat greș. În aceste zile, specialiștii fac strădanii uriașe să ne convingă că măsurile trebuie luate mult mai radical și mult mai rapid, dacă vrem să scăpăm din cursa pe care noi înșine ne-am întins-o. Primul pas: renunțarea totală și imediată la combustibili fosili. Ce-o să facem noi, oamenii din acest fragment de pixel albastru care ne întreținem din cărbune? Naiba știe! Important este că vom da șansa nepoților noștri de a fi săraci, dar măcar de a nu muri sufocați. Să luăm în serios acest pericol. Să fim, fiecare dintre noi, mai atent cu ce facem planetei. Deja este, săraca, pe marginea prăpastiei. Sau, mă rog, planeta e ok. NOI suntem pe punctul de a fi evacuați, însă.