Cupă riscă excluderea din PNL, alături de ceilalți „bieți pripășiți” la ușa PSD

Fostul președinte al liberalilor, Crin Antonescu, și-a prezentat ieri un punct de vedere față de decizia lui Călin Popescu Tăriceanu și a altor parlamentari din PNL de a forma un grup care să păstreze identitatea partidului după fuziunea acestuia cu PDL. Considerându-i niște „bieți pripășiți” la ușa social-democraților, Antonescu a vorbit despre firescul unei excluderi a acestora din partid, atâta timp cât cei în cauză s-au constituit într-un grup care luptă împotriva partidului ai căror membri sunt.

 „Eu, personal, dar nu mai e din fericire pentru mine responsabilitatea mea practică, executivă, eu cred că în orice partid serios fiecare membru, cu atât mai mult un parlamentar, pentru că e vorba de câţiva parlamentari, trebuie să răspundă la întrebarea următoare: sunt în acest partid? Sau sunt într-o organizaţie, partid, asociaţie, care luptă împotriva propriului meu partid. Tăriceanu şi ceilalţi îşi pot lua oricâte nume pompoase de grupuri, de iniţiative, de identitate, de salvare. Sunt nişte bieţi pripăşiţi la uşa PSD, care execută dispoziţii de partid ale PSD, iar cei care se asociază cu aşa ceva este evident că nu mai au nimic comun cu PNL, ci sunt adversari declaraţi ai acestuia. Din acest punct de vedere, pentru mine lucrurile sunt foarte simple şi sper să fie simple, cel puţin până la Congres, imediat după Congres şi pentru conducerea partidului care va fi aleasă atunci", a afirmat fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu.

Printre parlamentarii care au ales să fie alături de Călin Popescu Tăriceanu în demersurile de înființare a unui nou PNL, care să rămână alături de PSD, se află și deputatul de Gorj Ion Cupă, fost șef al filialei județene a PDL în momentul alegerii sale ca parlamentar. Colegii și amicii de la Mehedinți ai acestuia, Mihai Stănișoară și Viorel Palașcă, îl urmează și ei pe Tăriceanu, Cupă declarând săptămâna trecută, când a decis să facă pasul respectiv, că nu este de acord cu fuziunea dintre PNL și PDL întrucât, pentru el cel puțin, ar însemna o revenire într-un loc de unde a plecat odată. Acesta menționa atunci că el și colegii săi rămân în PNL cel puțin până la Congresul de la sfârșitul lunii, pentru a vedea cum vor fi date voturile atunci, în funcție de deciziile luate cu această ocazie urmând să fie hotărâtă și soarta grupului strâns în jurul lui Tăriceanu.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: