Curăţenie la Rânca. Primar: Vor fi pietruite toate străzile din staţiune

Zeci de persoane, tineri şi adulţi, au participat vineri la o amplă acţiune de ecologizare în staţiunea montană Rânca. Este vorba de 12 funcţionari din Primăria Novaci, de la toate serviciile şi departamentele, 20 de elevi de la liceul din localitate şi alţi 10 reprezentanţi ai Obştii Banca Gilortul. Cu toţii au adunat gunoaiele aruncate pe marginea drumurilor şi străzilor laterale, de pe suprafeţele care ţin de domeniul public.

„În condiţiile în care în curând se va deschide Transalpina şi zona, bineînţeles, trebuie igienizată. Am hotărât să facem igienizare şi curăţenie în zona montană Rânca. Lucru pe care l-am mai făcut şi în data de 30 aprilie, când au fost adunate gunoaie în 36 de saci, însă astăzi (n.r. – vineri) este o acţiune mai complexă. Va continua şi în următoarea perioadă, astfel încât în maximum 2 săptămâni să ne ocupăm de amenajarea străzilor. Vor fi pietruite toate străzile din staţiune, să putem asigura un minim de condiţii şi pentru turişti, să nu fie numai în tranzit”, a declarat Dumitru Leuştean, primarul oraşului Novaci.

Sacii cu reziduuri au fost încărcaţi în maşina de gunoi, care a fost prezentă la Rânca pe toată perioada desfăşurării acţiunii de ecologizare în staţiune.

Vizualizări: 654

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: