Curtea cu prieteni, sărbătorită cu muzică folk şi vin fiert

„Curtea cu prieteni”, emisiune  realizată de Viorel Gârbaciu la un post de radio local, a împlinit 12 ani. Aniversarea a fost sărbătorită cu fast. Evenimentul a avut loc joi la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell“ şi mai apoi într-un local din Târgu Jiu. Au fost oferite diplome şi a fost realizat un spectacol susţinut de unii dintre cei mai celebri folkişti, precum Emeric Imre, Cristi Buică, Adi Sărmăşan şi Dan Vană.

Viorel Gârbaciu este mândru că această emisiune rezistă de atâţia ani, precizând că este una dintre puţinele emisiuni de muzică şi poezie din Oltenia. Gârbaciu a declarat că emisiunea „Curtea cu prieteni“ are la fiecare ediţie un număr de cel puţin 200 de ascultători online din toate colţurile ţării şi chiar din alte ţări. „Pe mine m-a dat pe spate constatarea pe care a trebuit să o accept, pentru că aveam în faţă monitorul pe care puteam vedea câţi vizitatori are site-ul postului de radio în timpul emisiunii. Pe la ora 11 seara aveam cel puţin 200 de ascultători pe site din Bucureşti şi chiar din Italia, Spania, Canada şi unul sau doi din America”, a spus Viorel Gârbaciu.

Aniversarea a fost realizată în două locaţii. Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” din Târgu Jiu a fost gazda mai multor oameni de cultură veniţi să sărbătorească cei 12 ani de „Curtea cu prieteni“. Toţi cei care au participat la emisiune au primit diplome. De asemenea, a fost lansat şi al optulea volum de poezii pentru copii semnat de Viorel Gârbaciu. Intitulat „Copilul şi ţara“, volumul este o antologie a celor mai frumoase poezii scrise de Gârbaciu.

Partea a doua a aniversării a fost desfăşurată în incinta clubului “Piano”, din Târgu Jiu, unde prietenii sunt invitaţi la o cană de vin fiert. Invitaţi speciali vor fi interpreţii de muzică folk Emeric Imre, Cristi Buică, Adi Sărmăşan şi Dan Vană.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: