Curtea de Apel Craiova rejudecă sentinţa lui Drăghici

Sentinţa de cinci ani de închisoare în cazul lui Alexandru Drăghici a fost atacată cu apel atât de către acesta, cât şi de către procurorii anticorupţie. Sentinţa a fost pronunţată cu circa o lună în urmă de către o instanţă a Tribunalului Gorj, fostul funcţionar al Consiliului Judeţean fiind judecat în stare de arest preventiv de circa o jumătate de an. El a fost prins în flagrant atunci luând bani de la un bărbat care l-a denunţat pentru că i-ar fi cerut, pe parcursul unui an de zile, o sumă de aproape 47.000 de lei.

Suma este echivalentă cu creditele pe care fostul funcţionar public le luase de la trei bănci din oraş în perioada în care lucra în cadrul Consiliului Judeţean Gorj. Denunţătorul vroia să se angajeze la SRI, iar soţia sa la Consiliul Judeţean, Drăghici promiţându-i mereu că are posibilitatea să îl ajute, lucru care nu s-a întâmplat. Procesul acestuia se va relua săptămâna viitoare la Curtea de Apel, după ce sentinţa de la Târgu Jiu a fost atacată atât de către Drăghici, cât şi de către Serviciul Teritorial Craiova al DNA. Pe parcursul audierilor de la Tribunalul Gorj, inculpatul şi-a recunoscut faptele, el fiind obligat de instanţă să restituite şi toţi banii primiţi ca mită de la cel care l-a denunţat procurorilor anticorupţie.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: