Cuvântul ”român”, la fel de ofensator ca ”țigan”

Discriminarea, indiferent de natura ei, este un semn de lipsă de inteligență pentru că autorul discriminării nu poate, de obicei, să facă un exercițiu simplu de imaginație: să se pună în locul celui discriminat. Vrei să moară țiganii? OK. Dar dacă te-ai fi născut țigan? De fapt, nu cumva ești țigan? Ba ești, nu? Ești român. Ești țiganul Europei. Ei, hai, că parcă acum ne vine mai ușor. Tu chiar te-ai născut ”țigan” (n.r. – aici sper că observați, dragi oengiști, că am folosit termenul ”țigan” într-un sens peiorativ, dar încercați să fiți inteligenți în continuare citind restul textului, deoarece nu peste tot îl folosesc astfel. Mulțumesc).

”Mi-e frică de țigani”; ”Sunt hoți”; ”Sunt împuțiți”; Și, desigur, ”ne fac de râs în Europa”. Patrioți și ignoranți, cum îi știm, românașii noștri cred sincer asta: cred că, din cauza țiganilor, românii sunt discriminați în Europa. De parcă ăia care pleacă de la noi prin Londra, Madrid sau Paris ar fi țigani suedezi, nu tot români. Dacă n-ar fi țiganii, dacă Hitler sau Antonescu sau altcineva i-ar fi omorât pe toți acum multă vreme, acum ne-ar da englezii burse doar ca să venim la ei și să nu facem nimic. Să stăm doar într-un colț toată ziua, să mâncăm, să bem și să futem și, când avem timp, dacă suntem drăguți, să-i luminăm cu cunoștințele noastre și să le explicăm și lor cum pizda mamii noastre ne-a ieșit țara asta așa frumoasă. Că, vă dați seama, fără țigani în ea ar fi la ora asta mult peste SUA, Germania, Japonia, Norvegia sau oricare alta. ‘tu-vă paștele mamii voastre de țigani, uite, fix asta am fi primit noi dacă voi n-ați fi existat: consultanță pe viață pentru fiecare român; plătită regește!

Dar țiganii există. Și sunt români. Și românii de alte etnii există. Și cu siguranță sunt tot români, nu nemți. Suntem cu toții, român și țigan deopotrivă, o țară care dă fiori reci unor cetățeni cu mai puține prejudecăți decât noi. O țară dureros de înapoiată față de țările cu care ne place să ne comparăm. Nu, dragi țigani ai Europei (sper că nu aveți vreo problemă că vă zic așa, nu?), italienii nu fac nici o confuzie de termeni. Nici englezii, nici francezii, nici spaniolii. Știu foarte bine că unii dintre români nu sunt țigani, dar nu cu țiganii au o problemă. Au și ei țigani, dar nu-i vedeți aruncându-i afară din țară, nu? Și știți de ce? Pentru că oamenii ăia, unii dintre ei, ăia mai bătuți în cap, simt o repulsie față de tine, românule. Nu-i pasă ce fel de român ești, ce religie ai sau ce culoare. Nu-i placi. Ei, ce zici de căcatul ăsta?

Cum să nu ne placă?! Dar ce, noi, românii, suntem toți la fel?! Ce-i persecuția asta?! Ce-au cu noi? Sunt eu vinovat că m-am născut la Huși, lu’ tata îi place să bea și mama a auzit de prezervativ în Suleiman Magnificul, anul trecut? De ce mă privesc chiorâș când intru printre rafturi în magazine? De ce patronii cred că își pot bate joc de mine? De ce nu pot să mă privească pentru ceea ce sunt eu, nu pentru naționalitatea mea de care, poate, mi-e rușine? De ce?

Știi de ce? Pentru că ești țigan. Mă rog, român. Cum spui tu. Cert e că ești pentru englez ceea ce e țiganul pentru tine. Mai rău, tu și țiganul sunteți la fel pentru englez: sunteți români. Acum du-te și spală-te, că puți. Și nu mai fura.

Vizualizări: 460

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: