CV-ul lui Teodorescu: Şapte ani la cabinetul lui Ponta!

Prefectul Radu Teodorescu a fost prezent ieri la Interviurile Infinit FM. Pe parcursul celor patruzeci de minute, Teodorescu a abordat o atitudine sobră, realizând importanţa funcţiei pe care o are, ba chiar amintind de câteva ori că este prefect. Are câteva idei, interesante, dar pe care este puţin probabil să le pună în practică. A subliniat că are experienţă, deşi toţi au spus că-i lipseşte acest lucru, fiind angajat la cabinetul parlamentar al lui Victor Ponta de şapte ani. Cert este că are în plan o serie de acţiuni menite parcă să-i aducă imagine. Săptămâna aceasta va intra într-o mină din zona Motru.

Reporter: S-a spus că nu aveţi experienţă.

Radu Teodorescu: Experienţa o căpătăm. Am deja 7 ani şi 7 luni de când lucrez pe partea aceasta cu publicul, pe problemele sociale, juridice, la cabinetul parlamentar al lui Victor Ponta, în cadrul Camerei Deputaţilor. Deci, o mică sau mare experienţă, pentru că totuşi sunt 7 ani, pot spune că am. Al doilea lucru este faptul că nu poate să spună cineva că am fost interesat de alte lucruri subterane sau am avut alte intenţii.

Sunt trei lucruri fundamentale cu care am venit şi le voi respecta, statul de drept, legislaţia statului naţional care-şi stabileşte un curs al atribuţiilor şi al treilea lucru, cetăţeanul.

Rep: Faptul că proveniţi din zona Băii de fier vă face să vă ocupaţi mai mult de zona ceea? Prima vizită a fost pe Transalpina.

R.T.: Mă obligă să cunosc şi alte zone. Săptămâna aceasta voi merge la Motru, voi intra în mină, în subteran. Faptul că deja cunosc zona de munte destul de bine mă obligă să cunosc şi celelalte zone. La fel de importante sunt şi celelalte localităţi.  

Rep: Să vorbim puţin şi despre deconecmtrate.

R.T.: Permiteţi-mi să nu comentez cum şi le-mpart partidele. E bine să se discute permanent de deconcentrate şi să avem o monitorizare a deconcentratelor permanent care, subliniez, să fie în interesul cetăţenilor. Ce pot să vă spun eu, ca prefect, că mă  interesează activitatea deconcentratelor şi cine e managerul acelei instituţii, care să lucreze în interesul cetăţeanului. Mă interesează proiectul cu care este aşezat în acea funcţie.

Rep: Păi dacă vă interesează proiectele atunci vă interesează numirile.

R.T.: Nu (...). Când am spus că mă interesează proiectele de management m-am referit la altceva. Începând de săptămâna viitoare, Prefectura Gorj va ava săptămânal conferinţe de presă la care va participa prefectul sau subprefectul, sau amândoi în funcţie de tematica abordată, unul sau doi şefi din carul prefecturii si unul sau doi directori. La asta m-am referit. Trebuie să-şi prezinte activitatea în faţa oamenilor (...).   

Rep: Cu cine vă sfătuiţi?

R.T.: Mai multe persoane. Cu dvs, cu cetăţenii. Pregătim chiar şi un consiliu consultativ al presei pentru ca dumneavoastră să faceţi propuneri pentru dezvoltarea judeţului.

Rep: Domnul Ponta a spus ceva şi despre parlamentare. Vă voia în toamnă candidat?

R.T.: N-aş dori să comentez acest lucru.

Vizualizări: 193

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: