Dan Diaconescu, dosar penal pentru „biscuiţi electorali”

Liderii Partidului Poporului - Dan Diaconescu vor fi cercetaţi pentru mită electorală, după ce reprezentanţii USL au sesizat la 112 faptul că pe Insuliţă au fost împărţite dulciuri şi apă minerală, în timpul spectacolului care a avut loc joi seara.

Reprezentanţii USL Gorj au sesizat la 112 faptul că, pe Insuliţă, în cadrul spectacolului organizat joi seara de către PP-DD, au fost împărţite dulciuri şi apă minerală. “Poliţia Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată de faptul că, în cadrul unei manifestări artistice, organizată de către o formaţiune politică, pe Insuliţa Jiului, au fost oferite bunuri în scop electoral. Sesizarea a fost transmisă Biroului Electoral Judeţean spre cercetare”, a declarat George Neagoe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.

La rândul lor, şefii Biroului Electoral Judeţean au considerat că există indicii pentru a se demara cercetări penale. “Am analizat sesizarea primită prin intermediul 112 şi am înaintat-o Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu întrucât faptele descrise constituie indicii privitoare la săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.55 din legea 35/2008, completat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 67 din 6 noiembrie 2012. Cu alte cuvinte, modul în care se descrie că au fost oferite produsele necesită cercetări penale”, a declarat Mădălina Lungănoiu, preşedintele Biroului Electoral Judeţean Gorj.

Dan Diaconescu a împărţit pachete cu biscuiţi pe Insuliţă, cu o zi înainte de începerea campaniei electorale, fapt transmis în direct pe postul său de televiziune, OTV.

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: