Dăncilă a trecut la realizări stadionul neterminat din Târgu Jiu

Primul ministru Viorica Dăncilă a prezentat luni bilanţul la şase luni de guvernare. Surpriză, a trecut la realizări stadionul din Târgu Jiu, pentru care nu a mişcat un pai de când a devenit premier. Prima etapă a stadionului a fost finalizată anul trecut, iar de atunci se aşteaptă cele două milioane de euro care sunt necesare pentru conectarea la utilităţi. Hotărârea de guvern promisă din martie nu a fost dată nici până acum. „De ce să mai dea bani dacă este gata”, s-a întrebat ironic deputatul liberal Dan Vîlceanu.

Dăncilă şi-a prezentat mandatul după şase luni de guvernare, iar la capitolul investiţii locale finalizate a trecut: terminalul Multimodal Park&Ride Străuleşti, varianta ocolitoare pentru Caracal, stadionul Târgu Jiu, bazinul de înot de la Focşani.

Autorităţile locale spun continuu din martie până acum că au promisiuni de la guvern privind alocarea celor două milioane de euro necesare punerii în funcţiune a stadionului. Deşi parlamentarii puterii au anunţat că au discutat problema şi cu Dăncilă, aceasta pare de pe altă planetă. Şi-a trecut stadionul de la Târgu Jiu în bilanţ, ca obiectiv finalizat, deşi în cele şase luni nu s-a făcut nimic.

Preşedintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, a spus că este incredibil cât de departe s-a ajuns cu minciuna. „Autorităţile locale aşteptau bani să îl finalizeze. Păi, dacă e gata, ce bani să le mai dea? Este bătaie de joc, ca toată guvernarea asta. În momentul în care prezinţi un astfel de bilanţ, îţi baţi joc de oameni, îi crezi proşti. Probabil că tot bilanţul e la fel şi Dăncilă se bazează pe faptul că oamenii de la Tecuci nu ştiu ce e la Târgu Jiu, iar cei de la Târgu Jiu nu ştiu ce s-a făcut sau nu s-a făcut la Măgurele”, a spus Vîlceanu.

Dăncilă şi-a trecut în bilanţ reducerea birocraţiei, creşterea salariilor din sănătate, dotarea spitalelor cu CT-uri şi RMN-uri, dar şi aprobarea proiectelor pentru trei autostrăzi, un aeroport, mai multe spitale, un complex turistic pentru schi în Făgăraş şi o fabrică de mijloace de transport electrice.

Galerie foto


Vizualizări: 3,979

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: