Daviţoiu i-a asigurat fratelui postul de director în CEO

Un motiv pentru care Nicolae Daviţoiu, candidatul ARD pe Colegiul 6, a făcut blat cu Ponta la alegerile parlamentare a fost dorinţa de a-i securiza fratelui său postul de director în Complexul Energetic Oltenia. Afirmaţia îi aparţine chiar unui pedelist, Ion Fugaru, care nu îşi explică altfel scorul mic obţinut la alegeri de Daviţoiu. “Daviţoiu a făcut blat cu Cârciumaru pentru a-i asigura postul fratelui său în CEO” a declarat liderul democrat-liberalilor din Târgu-Cărbuneşti, la Interviurile Infinit FM, unde a fost invitat alături de vicepreşedintele PSD, Alin Văcaru. Fugaru susţine că şi-a avertizat colegii, cu mult timp în urmă, că înţelegerile pe sub masă le vor aduce eşecuri în alegeri. “Mă deranjează acuzaţiile de blat. Noi am muncit enorm în această campania electorală. Am mers din casă în casă” a precizat social-democratul Alin Văcaru. “Blatul este al celor din PDL care au pus candidaţi slabi. Dacă mergeau cu Marcel Romanescu ar fi luat măcar 15%. Ar mai fi închis Ponta colegiul?” a replicat Fugaru, la Radio Infinit. (R.I.)

Vizualizări: 161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: