De unde explozia de îmbolnăviri cu Covid? Prefect: De la Rânca, de la petreceri

Weekendurile aglomerate de pe pârtiile de la Rânca se văd în numărul tot mai mare de îmbolnăviri cu noul coronavirus. O spune prefectul județului Gorj, care a adăugat că nici petrecerile nu au lipsit, mai ales în luna februarie. Cosmin Pistol a adăugat și școala pe lista surselor de infectare. După reluarea cursurilor au fost raportate câteva zeci de îmbolnăviri cu Covid 19 în rândul elevilor și al angajaților din învățământ.

Prefectul Cosmin Pistol a explicat că explozia de cazuri de Covid 19 își are explicația mai ales în zilele agomerate de pe pârtiile de la Rânca, unde mulți oameni au ignorat regulile de protecție și nu au purtat nici măcar mască. În plus, nici petrecerile nu au lipsit. Doar că petrecăreții nu s-au mai lăudat pe internet așa cum obișnuiau, iar polițiștilor le-a fost mai greu să spargă chefurile.

“De la Rânca, de la petrecerile de Dragobete, de Valentine s Day, pentru că lumea nu mai postează acum pe internet, s-a învățat. Aveam câteva mii de oameni la Rânca, aveam restaurante. Nu aș vrea să evit nici subiectul școala, deși nu cred că este principalul motiv. Este o oarecare relaxare. Am trecut prin boală, am făcut și prima doză de vaccin. Oarecum și eu mă simt mai sigur pe mine, dar asta nu înseamnă că nu e posibil să fac boala și a doua oară, să fac o formă mai gravă și, de data asta, Doamne ferește, să am nevoie și de internare, și de oxigen”, a spus prefectul Cosmin Pistol, la Tele3.

Acesta a atras atenția că locurile în spitalele din Gorj care tratează bolnavii de Covid sunt tot mai puține. „Dacă până acum ne confruntam cu o situație dificilă în zona de ATI, problema s-a agravat și chiar în zona de bolnavi Covid pozitivi lucrurile stau destul de rău pe toate cele patru unități spitalicești. Nu avem mai mult de 100 de locuri disponibile la nivelul județului. Din cele 370 câte sunt în total”, a mai spus prefectul județului Gorj.

În cea mai recentă raportare, DSP Gorj a transmis că numărul îmbolnăvirilor cu SarsCov2 se apropie de șapte mii de la începutul pandemiei. Până acum, 326 de bolnavi infectați au murit. 

Vizualizări: 4,551

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: