Debut cu stângul pentru Flavius Stoican în campionat

Liga 2 a repornit joi la drum iar echipa lui Flavius Stoican a debutat cu stângul la primul joc oficial din campionat, din acest an. ACS Viitorul Târgu Jiu a pierdut în faţa celor de la Universitatea Cluj, echipă pentru care a evoluat şi fostul pandur Pîrvulescu.

Universitatea Cluj a confirmat și la Târgu Jiu prestația bună avută în primul meci oficial din 2021, victoria din Cupa României cu UTA. Ardelenii s-au impus cu 2-1 în meciul cu ACS Viitorul Târgu Jiu și au revenit, cel puțin până sâmbătă, pe loc de play-off. U Cluj căzuse pe locul 11 după anularea rezultatelor celor de la Turris, dar clasamentul este foarte strâns în zona de mijloc. În schimb, ACS Viitorul, chiar dacă în repriza a doua a revenit în joc şi a şi marcat, a coborât pe locul 3 în clasamentul Ligii 2.

După o primă repriză în care a avut un joc solid, U Cluj a intrat la vestiare cu avantaj minim, 1-0, după reușita lui Sergio Ribeiro din minutul 20, după o reluare din 10 metri în urma unei centrări a fostului pandur Pîrvulescu. Putea înscrie și Ioan Filip (45) fix înainte de pauză, însă dintr-o poziție asemănătoare cu cea a colegului portughez a trimis în blocaj. Echipa lui Stoican aproape că nu a existat în ofensivă în prima repriză a informat liga2.ro.

În partea a doua, jucătorii lui Stoican au arătat altă față, însă, după o mare ocazie a lui Băican (65), au fost taxați pe un contraatac. Sergio Ribeiro a fost faultat în careu de Lixandru și tot el a transformat cu siguranță penalty-ul, în minutul 76. Imediat, Daniel Paraschiv (77) a redus din diferență cu o lovitură de cap dintre doi clujeni, după o centrare din dreapta a lui Buleică. Meciul s-a terminat 2-1 pentru U Cluj și lupta pentru play-off se anunţă a fi foarte disputată.

După acest succes, clujenii acumulează 23 de puncte și urcă, cel puțin până sâmbătă, pe locul 6, ultimul care duce în play-off iar cei de la ACS Viitorul rămân cu 25 de puncte și cad pe locul 3, după ce ASU Poli i-a depășit cu două puncte în urma victoriei de joi.

Vizualizări: 821

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: