Decizie! Primarul din Tismana nu poate închide şcolile

Şcolile Topeşti şi Sohodol nu vor fi închise, cel puţin nu în anul şcolar 2018-2019. Propunerea primarului din Tismana, Marian Slivilescu, a fost respinsă de Consiliul Local.

Primarul din Tismana a iniţiat un proiect de hotărâre pentru modificarea organizării şi funcţionării unităţilor de învăţământ de pe raza localităţii în anul şcolar 2018-2019. Documentul prevedea închiderea celor două şcoli, de la Topeşti şi Sohodol, edilul argumentând că numărul elevilor a scăzut şi că nu sunt bani suficienţi pentru plata salariilor dascălilor. Proiectul nu a fost susţinut de consilierii locali.

„La şedinţă nu s-au prezentat trei consilieri de la PSD şi unul de la ALDE, dar dacă se prezentau aveau ordin clar să ridice mâna ca să închidă şcolile. S-a încercat o amânare a şedinţei, dar până la urmă s-a votat. Cu două voturi pentru închidere, ale unui consilier independent şi ale unui consilier de la PSD, ceilalţi şase ne-am abţinut, iar proiectul domnului primar de închidere a şcolilor a căzut”, a explicat Ion Popescu, consilier local independent la Tismana.
Primarul Slivilescu spune că nu renunţă la idee şi că totul depinde de cum vor decurge lucrurile în ceea ce priveşte finanţarea învăţământului. „Îl vom repune în discuţie, în funcţie de ce informaţii vom mai primi. De exemplu, nu se ştie modalitatea concretă prin care bugetele locale ar putea sprijini salarizarea profesorilor sau nu se ştie dacă se mai poate reveni la reţeaua şcolară. Am înţeles că bugetele au fost elaborate la nivelul ministerului şi că graficul de realizare a reţelelor şcolare nu mai poate fi întors în timp. Sunt o serie întreagă de lucruri care trebuie lămurite”, a explicat primarul din Tismana.

Vizualizări: 2,103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: