Decizie cu privire la comisioanele bancare

Guvernul Dăncilă a adoptat miercuri un proiect referitor la comisioanele interbancare pentru tranzacţiile de plată cu cardul. „Prin acest proiect, Banca Naţională a României este desemnată autoritate competentă responsabilă cu asigurarea respectării reglementărilor europene de către prestatorii de servicii de plată care emit şi/ sau acceptă plata cu cardul, persoanele juridice în calitate de beneficiari ai plăţilor, schemele de plată cu cardul şi de către entităţile de prelucrare a tranzacţiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, miercuri, la Palatul Victoria.

El a precizat că prin acest act normativ este vizat Regulamentul european care se aplică începând cu 8 iunie 2015 şi în baza căruia se limitează la 0,2% comisioanele interbancare pentru tranzacţiile efectuate cu carduri de debit şi la 0,3% pentru cardurile de credit.

„Banca Naţională a României este desemnată autoritate competentă să verifice că se respectă regulamentele europene, iar respectarea reglementărilor în relaţia dintre prestatorii de servicii şi clienţi va fi supravegheată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor”, a afirmat Nelu Barbu. (A.A.)

Vizualizări: 474

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: