Decizie: Livrări sistate către CET Govora, minerii din Berbeşti acasă!

Directoratul Complexului Energetic Oltenia a decis în şedinţa de vineri să sisteze livrările de cărbune către CET Govora, societate care are datorii restante către compania din Gorj de circa 176 milioane de lei. CET Govora nu a achitat deloc cărbunele primit în 2013 şi 2014. Tot vineri, conducerea CE Oltenia a decis să întrerupă activitatea la Cariera Berbeşti.

Directoratul CE Oltenia a decis  în şedinţa din 4 iulie sistarea  livrărilor de cărbune către SC CET Govora SA, începând cu data de 14.07.2014 şi, prin urmare, întreruperea activităţii la UMC Berbeşti. "Hotărârea a fost luată ca urmare a neachitării în întregime a contravalorii cărbunelui livrat pe parcursul anilor 2013 si 2014. În cazul reluării plăţilor, Directoratul va reanaliza situaţia", se arată într-un comunicat al companiei.

Cărbunele din zona Berbeşti ajunge exclusiv la CET Govora astfel că, în condiţiile sistării livrărilor, cei 1.200 de mineri de aici vor fi trimişi în şomaj tehnic, pentru a treia oară în ultimele luni. CET Govora are restanţe de plătit şi de pe timpul fostei SNLO. Conform managerului CE Oltenia, CET Govora are o datorie istorică de plătit companiei, în valoare de 120 de milioane de lei, plus încă 56 de milioane acumulate de când a fost înfiinţat complexul.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: