Declarațiile lui Ponta încurcă negocierile CE Oltenia

Complexul Energetic Oltenia este în negocieri avansate cu un consorțiu de bănci pentru a lua un credit de circa o sută de milioane de euro, necesar achiziționării certificatelor de carbon aferente producției de energie de anul trecut. Termenul limită pentru achiziționarea certificatelor este finalul lunii aprilie, iar prețul pe bursă ar putea crește în baza unor informații cu privire la cine și câte certificate mai are de cumpărat.

Președintele Pro România, Victor Ponta, spunea acum o săptămână că ar mai fi șapte milioane de certificate de cumpărat, adică jumătate din cele aferente producției din 2018. "Cred că nu ia nimeni în serios semnalele noastre de alarmă legate de soarta companiei energetice Oltenia. 30 aprilie este data finală pentru certificate. (...) Mai sunt şase săptămâni şi nu se rezolvă, este nevoie de bani mulţi, cred că mai sunt vreo 7 milioane de certificate de cumpărat, preţul este de vreo 20 şi ceva de euro, deci vreo 150 de milioane de euro pe care nu-i are compania”, a spus președintele Pro România, Victor Ponta.

Ion Rușeț, consilier al Directoratului CE Oltenia, a spus că cifrele avansate de Ponta nu sunt corecte, dar nici nu a putut spune care sunt cifrele reale. “Când ești într-un proces de negociere, nu fac bine declarațiile unor oameni politici, care poate că au preocupare... Vă dau un exemplu, declarația fostului premier Victor Ponta legată de faptul că societatea CE Oltenia mai are de cumpărat șapte milioane de certificate. Nu știu pe ce se bazează aceste declarații, eu nu sunt acum în poziția să vă spun câte certificate mai avem de cumpărat. Este un compartiment specializat”, a spus Rușeț la Radio Accent.

Rușeț a spus că societatea este în grafic în ceea ce privește acordarea unui credit de către un consorțiu de bănci. “O asemenea declarație cu privire la activtatea companiei are de regulă repercusiuni asupra procesului de negociere. Există o echipă restrânsă condusă de domnul director Bălășoiu, și desigur domnul director Boza are toate informațiile, care lucrează pe acest proiect”, a mai spus Ion Rușeț.

Vizualizări: 4,564

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: