Dedeman a predat două terenuri de tenis târgujienilor

Dedeman Târgu Jiu a predat ieri primăriei cele două terenuri de tenis promise la deschiderea magazinului. Este vorba de un parteneriat pe care compania Dedeman îl are cu Simona Halep, acela de a încuraja tinerii să practice acest sport prin construirea de terenuri de tenis în fiecare oraş unde Dedeman deschide magazin. La Târgu Jiu cele două terenuri au venit la momentul potrivit, dat fiindcă CS Pandurii Târgu Jiu trebuie să desfiinţeze terenurile existente ca urmare a modernizării Stadionului Municipal.

Reprezentanţii Companiei Dedeman au inaugurat ieri în prezenţa autorităţilor locale cele două terenuri de tenis în cadrul bazei sportive. Investiţia se ridică la 32.000 de euro, spun reprezentanţii companiei. „Am reuşit să finalizăm investiţia celor două terenuri de tenis în cadrul unei parteneriat pe care compania îl are cu Simona Halep şi cu bucurie le predăm comunităţii locale. Sunt două terenuri la standardele Federaţiei de Tenis, administrarea lor intră de acum în sarcina Primăriei Târgu Jiu”, a declarat Cătălin Ivan, director marketing Dedeman. Compania a mai finalizat alte două terenuri de tenis anul acesta la Deva şi Bucureşti.

Terenurile de tenis, preluate de CS Pandurii Târgu Jiu

Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, a precizat că terenurile de tenis vor fi predate Clubului Sportiv Pandurii. În fapt, cele două terenuri construite de Dedeman au picat la fix pentru autorităţile locale, dat fiind că modernizarea Stadionului Municipal implică desfiinţarea actualelor terenuri de tenis. „Prin programul pe  care îl avem cu modernizarea şi extinderea stadionului, suntem obligaţi să desfiinţăm două terenuri de tenis care aparţin CS Pandurii. Legea Sportului ne obliga să avem însă terenuri de tenis în cadrul bazei sportive aşa că vom preda cele două terenuri construite de Dedeman Clubului Pandurii după care vom mai amenaja şi noi două terenuri. Având aceste terenuri poate vom avea ocazia să ne şi lăudăm cu performanţe în acest sport”, a declarat Florin Cârciumaru, primarul din Târgu Jiu.

Vizualizări: 491

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: