Delapidare la Primăria Prigoria. Sentinţă!

Verdict al magistraţilor de la Judecătoria Târgu Cărbuneşti într-un dosar în care o fostă contabilă a Primăriei Prigoria a fost trimisă în judecată încă de anul trecut şi acuzată de delapidare. Iolanda Simona Niculescu a plecat din funcţie încă din vremea lui Emil Răgman, după ce s-a aflat că băgase adânc mâna în bugetul localităţii, banii pe care îi încasa de la cetăţeni ajungând în buzunarele sale.

Instanţa a dispus joi o pedeapsă de 1 an şi 7 luni închisoare, executarea acesteia fiind suspendată şi înlocuită cu un termen de încercare de 3 ani. Femeia trebuie să fie permanent la dispoziţia autorităţilor judiciare în această perioadă de timp, ea fiind obligată inclusiv să îşi justifice sursele de existenţă.

Niculescu mai este obligată de judecători şi să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, pe care trebuie să le execute ori la şcoala din localitate ori la Primăria Prigoria, adică acolo unde a comis infracţiunile pentru care a fost condamnată acum.

„Confiscă de la inculpata Niculescu Iolanda Simona suma de 5.800 lei. Desfiinţează înscrisurile falsificate de inculpată, respectiv borderourile desfăşurătoare cu încasările zilnice cu nr. (...) ridicate de organele de urmărire penală. Admite acţiunea civilă formulată de persoana vătămată Primăria comunei Prigoria, judeţul Gorj şi obligă inculpata la plata sumei de 197.208 lei. Obligă inculpata la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, a decis instanţa.

Vizualizări: 3,168

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: