Demisii în PNL, Vîlceanu rezistă

Demisii, nervi și analize în PNL, după rezultatele de la alegerile locale. Președintele Ludovic Orban a cerut sancționarea tuturor celor care au obținut scoruri sub așteptări, în condițiile în care PNL a bifat, pe vot politic, 34% la nivel național.

Șapte lideri de filiale ale PNL și-au anunțat, miercuri, în ședința Biroului Permanent Național, demisia de la conducerea organizațiilor, înregistrând scoruri sub 27%.

Iar Gorjul a fost la limită. PNL a obținut vreo 28% din voturi la Consiliul Județean. În aceste condiții, la un procent distanță, deputatul Dan Vîlceanu rămâne la șefia PNL Gorj. Liberalii au pierdut primării importante, cum este cea de la Motru, dar au câștigat și câteva administrații dominate clar de PSD.

„Astăzi am avut reuniunea Biroului Politic Național, al PNL, în care am făcut analiza rezultatelor obținute de partid la alegerile locale. Partidul Național Liberal este câștigătorul clar al alegerilor locale. Am discutat de filialele care nu au obținut performanță. În urma acestei analize, mai mulți președinți de filiale și-au dat demisia de onoare. Este vorba despre filialele care au obținut un scor de sub 27%”, a spus Orban, după ședință.

Potrivit unor surse politice, Ludovic Oban i-a certat zdravăn pe liberali, nemulțumit că PNL nu a reușit să atingă scorul din sondaje.

Vizualizări: 5,075

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: