Departamentul pentru Energie îi dă puteri sporite ministrului Niţă

Un proiect de lege adoptat de Senat prevede înfiinţarea în cadrul Ministerului Economiei a Departamentului pentru Energie,  ca organ de specialitate, cu personalitate juridică.

Proiectul permite ministrului delegat pentru energie să-şi creeze propriul departament pentru energie, o structură cu personalitate juridică pe care să o conducă.
Departamentul se va înfiinţa în urma reorganizării Oficiului Participaţiilor Statului si Privatizării in Industrie (OPSPI). Astfel, tot ce tine de energie, adică cea mai mare parte din OPSPI, se va transfera la noua entitate juridică, în directa subordine a  ministrului delegat.

După aceste modificări, tot ceea ce tine se petrol, gaze si energie electrică va ajunge în noua structură. Astfel, Niţă va putea avea mai multă influenţă asupra unor companii precum Romgaz, Hidroelectrica (după ce va ieşi din insolvenţă), Nuclearelectrica, Oltenia, Hunedoara, Electrica, Oil Terminal etc. Vor mai fi si companii importante la care statul deţine pachete minoritare de acţiuni, precum Petrom, Rompetrol, distribuitori de energie electrica si gaze. Transelectrica si Transgaz vor trece în subordinea Ministerului Finanţelor, deoarece legislaţia europeană nu permite ca transportatorii de energie sa aiba acelasi actionar ca si producătorii. În cadrul OPSPI vor mai rămâne câteva companii din industria de apărare (Romarm) şi câteva societăţi cu probleme, precum Oltchim si Cuprumin. (H.N.)

Vizualizări: 159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: