Derby-ul de Târgu Jiu, la un pas de bătaie generală

Meciul dintre cele două echipe de Liga 2 din Târgu Jiu s-a încheiat cu victoria gazdelor obţinută în ultimele secunde de joc dintr-un penalty. Scorul partidei dintre echipa care își are originea la Șirineasa şi Pandurii a fost 4-3, iar la final jucătorii şi oficialii celor două echipe au fost la un pas de bătaie generală.

Meciul de la Târgu Jiu, dintre ACS Viitorul şi Pandurii, a fost destul de spectaculos, pentru că  s-au marcat şapte goluri şi au fost răsturnări de scor, dar şi tensionat, din cauza arbitrajului şi a celor două penalty-uri care au adus victoria celor de la Viitorul.

Echipa lui Flavius Stoican a câștigat la ultima fază a jocului, din penalty, după ce condusese cu 3-0 şi fusese egalată de panduri. Golul marcat în minutele de prelungire, dar și maniera de arbitraj de la finalul jocului, au făcut ca jucătorii și oficialii celor două echipe să fie la un pas de o bătaie generală.

Favorită înaintea jocului, ACS Viitorul a deschis scorul încă din minutul 8, din penalty, prin Daniel Paraschiv. Peste alte patru minute Alexandru Bădăuță a majorat scorul, iar în  minutul 32 Daniel Paraschiv a reușit dubla şi scorul a fost 3-0. Părea că, până la finalul jocului, echipa considerată gazdă va face scor de maidan cu echipa fanion a Gorjului.

Scenariul n-a fost însă cel preconizat, ci s-a schimbat treptat, precum numele actualei echipe Viitorul, fostă ACS Șirineasa, fostă ACS Energeticianul.

Pandurii a redus din handicap prin columbianul Felipe Acosta, iar scorul pauzei a fost 3-1. Eliminarea antrenorului Cojocaru după pauză i-a motivat și mai mult pe panduri care s-au apropiat la un singur gol în minutul 64, când au redus din handicap prin Cătălin Vaida. Oaspeții au avut forța să și egaleze apoi prin Dodoi, dar arbitrul nu a fost de acord şi a mai dat un penalty celor de la ACS Viitorul, în ultimele secunde de joc. După ce arbitrul a fluierat finalul jocului, jucătorii au avut ceva de împărțit între ei, după ce francezul Goma a fost lovit de un adversar în drum spre vestiar. Forțele de ordine, de la firma de pază proprie a celor de la Succes, au împins apoi la vestiare jucătorii de la Pandurii, lăsând însă pe pistă pe cei care i-au lovit, agresivitatea forţelor de ordine faţă de cei de la Pandurii fiind la un pas să ducă la o bătaie generală.

Vizualizări: 827

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: