Descoperire macabră în Mexic

Statul Guanajuato, considerat cel mai violent din Mexic, a devenit din nou scena unei descoperiri șocante. Potrivit unui comunicat emis luni, 4 august, de procuratura regională, rămășițele umane descoperite săptămâna trecută într-o casă abandonată din orașul Irapuato aparțin unor 32 de persoane.


Cadavrele, aflate „în condiții fragmentate și complexe”, au fost găsite în pungi de plastic, în timpul unei percheziții desfășurate în cadrul unei anchete privind persoanele dispărute. Dintre acestea, 15 victime au fost deja identificate, precizează autoritățile.

Este cel mai grav caz de acest fel înregistrat în regiune în ultimele luni, dar nu este un incident izolat. În mai 2023, în aceeași localitate, au fost descoperite 17 cadavre în diferite stadii de descompunere, tot într-o locuință abandonată.

Situația evidențiază dimensiunea crizei de violență din Guanajuato, care în 2024 a înregistrat 3.151 de omucideri, adică peste 10% din totalul crimelor comise în Mexic. Conform datelor oficiale, peste 3.600 de persoane sunt în continuare date dispărute în acest stat.

Deși este o zonă cunoscută pentru industrie, turism și patrimoniu cultural, Guanajuato a devenit epicentrul unui război între carteluri. Rivalitatea dintre Cartelul Jalisco Nueva Generación (CJNG) – considerat organizație teroristă de către administrația Trump – și Cartelul Santa Rosa de Lima (CSRL) a transformat regiunea într-o zonă de conflict permanent.

 
Într-un tablou mai larg, Mexicul se confruntă cu o criză profundă: morgile din întreaga țară sunt suprasaturate, cu un număr estimat între 50.000 și 72.000 de cadavre neidentificate, potrivit unei analize publicate în septembrie 2024.

Vizualizări: 487

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: