Deşeurile din comuna Schela, aruncate la întâmplare

Locuitorii comunei Schela aruncă gunoiul pe unde apucă. Firma de salubrizare cu care primăria a încheiat în primăvara anului trecut un contract nu a mai venit din luna august să ridice deşeurile menajere din comună. După ce primăria Schela a fost amendată de Garda de Mediu, Aristide Şerbănescu, a încercat să încheie un contract cu firma Polaris, însă până acum nu s-a semnat nimic.

„Consiliul Judeţean a reziliat în această toamnă contractul cu firma Bayon care ridica gunoaiele în Schela. În luna octombrie s-a reziliat contractul, dar ei nu au mai venit din luna august după gunoaie. Pot să vă spun că nici banii nu au mai venit să-i ia. Din cauza lor a venit şi Garda de Mediu în control şi ne-a amendat. Acum oamenii aruncă gunoaiele pe unde pot”, a declarat Aristide Şerbănescu.

Recent, primăria Schela a fost amendată din nou de Garda de Mediu. „Am vorbit cu cei de la firma Polaris, dar sunt ceva probleme pentru că sunt sate în care se ajunge foarte greu, e zonă de deal. Ăsta este singurul inconvenient. Probabil o să facem nişte platouri unde să fie duse gunoaiele şi de acolo să vină ei să le ridice”, declară primarul.

Până când cineva va veni să ridice gunoaiele, localnicii le aruncă pe unde apucă. „Nu au mai venit să ia gunoaiele. Eu le arunc la mine în grădină şi când se strâng mai multe le dau foc. Dar sunt şi oamenii care le aruncă pe sub poduri sau aşa pe câmpuri. Nu avem de ales. Nu este altă posibilitate”, spune un sătean.

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: