Deținuții realizează opere de artă pentru a ajuta un spital

Deţinuţii Penitenciarului Târgu Jiu au participat, vineri, la campania umanitară “Şi noi avem suflet”. Ei au realizat mai multe obiecte de sculptură, pictură şi artizanat pe care le-au expus în cadrul unei expoziţii cu vânzare organizate de Asociaţia “Inima Copiilor.” Fondurile strânse s-au îndreptat spre Spitalul “Marie Currie din Bucureşti în vederea amenajării unei secţii de cardio-chirurgie pentru copii. Preţurile obiectelor confecţionate de persoanele private de libertate au variat între 10-250 lei. Cele mai apreciate de cumpărători au fost tablourile din paie, viceprimarul Ioan Bărbuţi scoţând din buzunar 50 de lei pentru a achiziţiona unul.

Persoanele private de libertate au pus în scenă și o piesă de teatru care ar putea fi chiar povestea de viaţă a celor respinşi de societate din cauza trecutului. Sceneta jucată de deţinuţii trupei “Şansa” a reprezentat povestea unui tânăr, Marian, care odată ieşit din închisoare încerca să se reintegreze în societate. Părăsit de iubită şi nesusţinut de familie, Marian căuta de lucru, însă de fiecare dată era refuzat din cauza cazierului său. Nereuşind să-şi realizeze planurile făcute la ieşirea din închisoare, tânărul se sinucide. Această piesă s-a bucurat de un mare succes în rândul celor prezenţi, publicul înţelegând mesajul transmis de deţinuţi pe această cale. Simona Dumitriu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu Jiu ne-a declarat: ”Schiţa ”Doar o şansă” este scrisă de o persoană privată de libertate şi intenţionăm să ne prezentăm cu ea la Festivalul Naţional de Teatru din rândul Penitenciarelor, care va avea loc în această toamnă”.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: