„Dictatorul Manţog”, preferat de primarii PSD

O parte din primarii PSD ai judeţului nu au participat la vizita electorală făcută de Mircea Geoană în Gorj. Unii nici nu au ştiut de această vizită, iar alţii au considerat de cuviinţă că ar fi mai bine să-şi vadă de treburile lor din comună, decât să piardă timpul la campania electorală a lui Geoană.

Sorin Bucurescu, primarul PSD al localităţii Slivileşti, a participat la mitingul de la Motru, dar a profitat de prilej  pentru a-i spune lui Ion Călinoiu că PDL s-a ocupat mai mult de problemele comunităţii lui, decât partidul din care face parte. "De ce să-i fac eu campanie lui Gaşpar la Mătăsari? Eu mă limitez la comuna mea şi asta doar acum, cât e campanie. După turul doi mai vedem ce e, dar eu v-o spun că mai bine mi-am făcut treaba cu ai de la PDL. Când a fost un lucru de făcut, păi s-a făcut. Şi, apoi, mie îmi place cum conduce Manţog partidul lui. E el mai dictator, dar face treabă, ca să fie clar", i-a spus Bucurescu lui Călinoiu.

Şeful Consiliului Judeţean i-a replicat spunând că nu e de acord cu vorbele respective şi a plecat să discute cu alţi colegi de partid de-ai săi.

Ciocea: „Să se ducă cine are timp”

Ion Ciocea, primarul comunei Bustuchin, a preferat să meargă la Craiova să depună un proiect: „Eu acum urc în maşină şi plec la Craiova să depun un proiect pentru binele oamenilor din comună, nu am timp de mitinguri electorale. Să se ducă cine are timp şi în plus de asta, nici nu ştiu unde vine Mircea Geoană”.

Constantin Mihuţescu, primarul din Baia de Fier, a crezut că este mai bine să nu meargă neinvitat la campania lui Geoană din Gorj: ” Păi nu m-a invitat nimeni, au zis doar care pot să meargă, dar pe mine nu m-au chemat. Dacă ar veni aici la Baia de Fier m-aş duce, că e la mine în comună, dar aşa nu am de ce”.

Emil Răgman, primarul din Prigoria, a fost luat pe nepregătite de întrebarea reporterilor: „Eu nu ştiam că vine, acum vă aud, sunteţi sigură că este adevărat? Eu oricum nu pot să mă duc că sunt în teren, dar nici nu ştiam că vine. Nu am auzit pe nimeni vorbind”.

Au fost şi primari care au răspuns prompt la invitaţia lui Ion Călinoiu de a participa la mitingul electoral al lui Geoană şi s-au văzut nevoiţi să participe, în această situaţie aflându-se Sorin Bucurescu, primarul comunei Slivileşti. „Mă duc, că deocamdată m-a sunat Ion Călinoiu şi trebuie să mă duc. Mă înţelegeţi la ce mă refer când spun deocamdată. Mă duc”.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: