Din oraș

Când eram tânăr și la începuturile mele în presă aveam o rubrică în Hotnews de mini-reportaje de pe stradă, din București. „Nimicul Paris” îi zicea, să tot fie vreo 10 ani de atunci, dar cred că încă găsiți textele pe goagăl. E drept, atunci le scriam mai ușor, pentru că nu aveam încă mașină și când folosești transportul în comun, abia, descoperi seva unui oraș. Ei bine, ziua de ieri a fost una specială. Am stat, practic, numai prin oraș. Mai mult în mașină, e drept, dar m-am mai dat și jos.

Prima oară am fost cu prietena mea la spital, unde medicul de gardă ne-a luat prin surprindere și au internat-o, ba chiar operat-o de vreo două ori. Eu vorbisem cu un doctor de acolo care îmi e fan, dar portarul nu știa asta și nici eu, timid fiind, nu-i menționam. Drept pentru care practic îmi interzicea s-o vizitez în afara orelor de vizită, care erau 15-17. Inclusiv în seara în care au internat-o (pe la ora 20), eu am venit pe la ora 20:30 și nu voia să mă lase să-i duc un pachet și să iau cheia de acasă. Eh, ieri la fel. Cu chiu cu vai m-a primit, după ce m-a pus să îmbrac un halat și mi-a zis să nu stau mai mult de două minute. Și, în timp ce eram eu în salon și mă pregăteam să plec, apare și un prieten (știam că vine, are un restaurant și îi aducea de mâncare). Dar nu apare oricum, ci fără halat, și escortat de același portar care îmi făcuse mie zile fripte. Și nu glumesc deloc când vă spun că omul i-a deschis și ușa salonului și l-a poftit înăuntru. L-am întrebat cum rahat a reușit asta. Mi-a zis: „Cum adică? Cu 10 lei, tu nu știi?”. „Nu, eu nu i-am dat și m-a făcut ca pe dracu’!”. „Aaaa, păi tu ai vrut să intri prin evaziune, mă, de aia te certa omul!”.

Pe urmă, în trafic către spălătorie, văd o mașină frumoasă cu număr de Teleorman. Frumoasă-frumoasă, nu așa. Coupe-ul de la Clasa C (Mercedes), ultimul model. Opresc lângă ea la semafor. La volan, o tipă bine de tot, mai bine ca mașina, chiar, la vreo 27-28 de ani. O întreb pe geamul din dreapta: „Lasă-mă să ghicesc, funcționară la DGASPC?”. Nici nu s-a uitat înspre mine, darămite să-mi răspundă. Cred c-a simțit că încerc s-o agăț dintr-un Polo după invidia care îmi gâtuia vocea.

În fine, ajung la spălătorie. Coadă. Stau și eu ca amărâtul în spatele unui tip cu Audi. Băiatul termină de spălat, iar omul cu Audi îi dă șpaga. Mă uit atent. I-a dat 20 de lei! DO-UĂ-ZECI! Nici nu mi-a mai venit s-o spăl pe-a mea, după ce-am văzut asta. I-am zis: „Lasă, boss, că mă duc cu ea la râu!”.

Vizualizări: 1,203

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: