Direcţia de Sănătate Publică Gorj scapă de disponibilizări

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj pare să fie una dintre norocoasele instituţii care vor scăpa de reduceri de personal la nivelul judeţului nostru. Potrivit directorului unităţii, Marius Boeriu, mai mult de zece persoane au părăsit direcţia de când se află la conducerea instituţiei astfel că s-ar putea să scape uşor de această problemă.

Reducerile de personal din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj par să nu mai fie o ameninţare pentru directorul unităţii, Marius Boeriu, care deşi acum ceva timp se declara foarte speriat de ceea ce ar urma să se întâmple în ograda sa, acum revine asupra afirmaţiilor şi spune că numărul disponibilizărilor va fi unu suportabil, ba chiar deloc. „Eu am avut numerose întrevederi cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi am mai aflat şi eu câte ceva de pe la ei. Ne-au sugerat că nu este cazul să ne speriem aşa tare că disponibilizări mari o să fie în cadrul direcţiilor stufoase din ţară, la judeţe mari faţă de Gorj. Nu mai reprezintă o problemă aşa mare”, a declarat Marius Boeriu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Principalul motiv pentru care direcţia de la Gorj ar scăpa de reducerile de personal sunt numeroasele plecări ale angajaţilor din cadrul instituţiei. Marius Boeriu spune că aproximativ 14 oameni au părăsit direcţia din diverse motive. „De când sunt eu director, au mai plecat în jur de 14 persoane. Unele au plecat pentru că li s-a oferit un post mai bine plătit în altă instituţie, altele au ieşit la pensie. Au prins acel moment bun cu pensionarea anticipată şi s-au gândit că mai bine ar fi să plece decât să rămână pe un salariu de nimic. Ca urmare a acestor plecări nu mă aştept la o schemă foarte redusă de personal, mă aştept să fie chiar suportabilă”, a declarat Marius Boeriu.

În acest moment Direcţia de Sănătate Publică Gorj funcţionează cu 78 de angajaţi.

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: