Director cu iz penal la Colegiul Forestier din Târgu Jiu

Teodor Mergea, recent numit în funcţia de director al Colegiului Forestier Târgu Jiu, este printre puţinele cadre didactice care au avut probleme cu legea în trecut. Mergea a fost cerecetat de procurori pentru mai multe fapte grave, dar a scăpat doar cu amendă administrativă pentru că a recunoscut şi regretat cele comise.

Cea mai gravă acuzaţie adusă lui Mergea se referă la faptul că îi punea pe profesori să colecteze bani de la elevi chipurile pentru a fi cumpărate scaune, electronice şi alte bunuri pentru şcoală. În realitate, banii stăteau acasă la Mergea. Procurorii gorjeni au stabilit că în perioada 2003 – 2006 elevii au cotizat cu suma de 55,2 milioane de lei, bani pentru care nu au fost emise chitanţe. Pentru această infracţiune, procurorul Sichitiu a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Mergea. O altă acuzaţie adusă directorului de la Colegiul Forestier, pentru care acesta a fost scos de sub urmărire penală, se referă la angajarea unei absolvente de liceu în funcţia de economist. Pentru că Maria Bâzoc a ocupat funcţia pentru puţin timp, procurorii l-au absolvit de vină pe Mergea. Procurorul de caz Teodor Sichitiu a apreciat că o sancţiune administrativă a fost suficientă pentru îndreptarea lui Mergea, nefiind nevoie de sancţiuni penale.

Vizualizări: 263

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: