Directorii de spitale se pregătesc de concurs

Directorii spitalelor din judeţul Gorj se pregătesc pentru concurs în vederea  ocupării posturilor de conducere. Cei care ocupă în prezent funcţii de conducere în unităţile spitaliceşti sunt interimari din momentul în care spitalele au fost preluate de autorităţile locale. Dacă până acum concursurile se desfăşurau la Ministerul Sănătăţii acum acestea sunt organizate de Consiliul Local, împreună cu Consiliul de Administraţie al spitalelor.  „În baza regulamentului din 30 iulie 2010 emis de Ministerul Sănătăţii, concursul pentru ocuparea funcţiei de manager de spital va fi organizat de consiliile locale la o dată stabilită de dumnealor. Data concursului se stabileşte cu 30 de zile înainte. Postul trebuie publicat tot cu 30 de zile înainte de scoaterea la concurs. Comisia de concurs va fi formată din preşedinte, 2-3 membri şi un secretar, numiţi din cadrul membrilor consiliului de administraţie. În urma concursului se încheie contract de management pe o perioadă de maxim trei ani“, a declarat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.  

Cei care vor să ocupe postul de manager pentru o perioadă de trei ani, vor susţine concursul chiar în unitatea spitalicească pe care vor să o conducă. Aceştia trebuie să obţină minim nota opt la cele două probe: verificarea cunoştinţelor şi susţinerea proiectului de management. „Eu sunt acum manager interimar. Consiliul local trebuie să organizeze concursul în maxim 6 luni din momentul în care am fost preluaţi. Concursul se va desfăşura la spital. Nota minimă la probe este 7, iar nota minimă pentru a fi declarat admis este 8”, a declarat Eufimia Dumitrescu, manager interimar, Spitalul Orăşenesc din Novaci.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: