Directorul Husnicioara: Noi am vrea să rămânem în CEO

Directorul Carierei Husnicioara, Constantin Mitroi, a declarat ieri că ar dori să rămână în interiorul Complexului Energetic Oltenia. Acesta a menţionat că nu ştie care este planul companiei în ceea ce priveşte Cariera Husnicioara. Până la decizia finală, pe 28 octombrie, carierele lucrează la planul privind producţia de cărbune de anul viitor.

„S-a făcut o comisie de analiză. Mai departe nu ştim. Noi am vrea să rămânem în CEO, dar nu noi hotărâm“, a precizat directorul, adăugând că problema este reprezentată de faptul că Halânga nu plăteşte pentru cărbunele livrat. 

Consiliul de Supraveghere a aprobat săptămâna trecută externalizarea celor două cariere din Vîlcea şi Mehedinţi, Berbeşti şi Husnicioara. Planul este ca Husnicioara să fuzioneze apoi cu Termo Halânga, dar înainte centrala trebuie scoasă din interiorul RAAN, iar Cariera Berbeşti cu CET Govora, principalul său beneficiar. Decizia finală va fi luată de Adunarea Generală a Acţionarilor în data de 28 octombrie.

Dar până atunci, carierele din CE Oltenia îşi fac planul pentru 2014. Chiar ieri, o echipă de la Sucursala Divizia Minieră a mers ieri la Husnicioara.  „Activitatea decurge normal, avem livrări. Acum aştept nişte domni de la SNLO să discutăm planul pe 2014“, a încheiat Mitroi.

Vizualizări: 228

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: