Directorul Medinţu are o idee bună. Vezi care este!

Directorul Diviziei Energetice, Aurel Medinţu, crede că ar trebui invitată şi presa la şedinţele Comisiei Paritare. Propunerea vine după ce o parte din discuţiile dintre sindicate şi administraţie au ajuns în Pandurul.

Administraţia CE Oltenia este deranjată de faptul că un membru al Comisiei Paritare a înregistrat părţi din şedinţă. „Mi se pare un lucru urât că se fac înregistrări din astea în timpul şedinţelor. E deranjantă procedura în sine, pentru că până la urmă din ce au spus acolo nu am văzut nimic că ar fi ceva senzaţional. Deci administraţia a avut un punct de vedere pe care-l susţine şi acum, l-a susţinut şi acolo. Probabil că voiau să se înregistreze ei între ei gândindu-se că pot folosi într-un fel anume“, a declarat Aurel Medinţu, directorul Diviziei Energetice.

Mitrescu, suspectul nr 1

Mai mult, Medinţu are o propunere. „Probabil că ar fi mai bine ca la următoarea şedinţă să fie chemată presa, să asiste de la cap la coadă“, spune el. Medinţu mai spune că dialogul dintre sindicate şi administraţie va continua pentru că părţile sunt obligate, dar se va face în alţi parametri, directorii din CE Oltenia fiind neîncrezători, convinşi că înregistrarea a ajuns în presă de la sindicate.

În acelaşi timp, liderul de sindicat Constantin Mitrescu este arătat cu degetul că ar fi făcut înregistrarea din timpul şedinţei. El spune că este nevinovat, argumentul fiind că vocea sa se aude slab pe înregistrare. „Se va dovedi că nu am fost eu cel care a înregistrat în Comisia Paritară. Probabil apar de mai multe ori prin înregistrarea aia, dacă ascultaţi cu atenţie când vorbeam eu se auzea greu, iar când vorbeau alţii se aude mai clar. S-ar putea ca unii lideri apropiaţi de administraţie să fi făcut acest gest şi nu le-a picat bine, şi-au dat autogol“, a declarat Mitrescu, considerând că înregistrarea arată că liderii apără interesele angajaţilor. Mitrescu susţine ideea lui Medinţu, ca presa să fie invitată la negocierile dintre sindicate şi administraţie, pentru a se evita manipulările pe viitor. Mai mult, Mitrescu îi cere celui care a realizat înregistrarea să îşi asume acest lucru, pentru că nu este normal să planeze suspiciunea asupra tuturor.

Vizualizări: 208

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: