Directorul Petroniu a dat CE Oltenia în judecată

Ion Petroniu, directorul Direcţiei Strategie Dezvoltare din cadrul Complexului Energetic Oltenia, a dat în judecată compania energetică. Acţiunea are legătură cu raportul inspectorilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), care au stabilit în 2016 că indicatorii de performanţă au fost falsificaţi, iar veniturile unor directori şi supraveghetori au crescut. Petroniu este unul dintre şefii care au încasat indemnizaţii mai mari decât meritau.

În baza raportului ANAF, zece actuali şi foşti directori şi supraveghetori din CE Oltenia au de returnat societăţii peste 300.000 de lei. Finanţiştii au demonstrat că indicatorii de performanţă au fost umflaţi. Petroniu era atunci director la Divizia Strategie Dezvoltare. Conform raportului ANAF, Petroniu ar fi încasat în plus 78.357 de lei. CE Oltenia a fost nevoit să se îndrepte în instanţă pentru a recupera prejudiciul de la directori şi supraveghetori. Acum, cei vizaţi dau în judecată compania, pe considerentul că acel raport nu a avut la bază date corecte.

„Nu a fost nicio falsificare”

Procesul lui Petroniu împotriva companiei a fost înregistrat la Tribunalul Gorj în data de 26 septembrie, iar magistraţii nu au stabilit încă un termen de judecată. „Am făcut acţiune în instanţă împotriva raportului ANAF, aşa-zisa falsificare a indicatorilor de performanţă. S-a demonstrat în instanţă, prin raportul de expertiză, că de fapt nu s-a făcut niciun fel de falsificare. Totul a fost calculat conform contractului de mandat şi, mai mult decât atât, s-a constatat că modificarea calculului de către inspectorii ANAF a fost unilaterală. În sensul că au modificat metodologia de calcul după cum au vrut dânşii”, a declarat Ion Petroniu.

Directorul din CE Oltenia spune că şi alţi experţi au stabilit că raportul ANAF nu a fost întocmit corect. „Mai este o acţiune în instanţă a Complexului Energetic Oltenia care a contestat raportul ANAF la Curtea de Apel Craiova şi în aceea expertiză a constatat acelaşi lucru. Că inspectorii ANAF au făcut modificare de metodologie de calcul. Deci nu este chestiune de raport de expertiză făcută pentru mine”, a mai spus Petroniu. 

Şi Complexul Energetic Oltenia l-a dat în judecată pe Ion Petroniu pentru drepturile băneşti încasate necuvenit. La termenul din data de 4 septembrie, magistraţii Tribunalului Gorj au încuviinţat obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de acesta şi au acordat un nou termen la finele lunii octombrie.

Vizualizări: 2,125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: