Discuţii despre reducerea numărului de accidente

Reprezentanţii Academiei Internaţionale de Siguranţă Rutieră au venit la Târgu Jiu pentru a discuta cu poliţiştii gorjeni şi autorităţile locale despre creşterea siguranţei rutiere la nivel de judeţ. Discuţiile s-au purtat la Primăria Târgu Jiu şi s-au axat pe pierderile economice şi sociale pe care le generează evenimentele rutiere. Academia Internaţională de Siguranţă Rutieră şi-a prezentat cu această ocazie proiectele menite să ducă la creşterea gradului de siguranţă rutieră la nivel de România.

Unul dintre programele respective, RoSafe, mizează pe reducerea numărului de accidente rutiere prin descurajarea cauzelor care conduc la astfel de situaţii. Poliţiştii menţionează că cele mai multe accidente sunt generate de viteza excesivă, depăşirea pe linia continuă sau blocarea intersecţiilor principale.

„Scopul întâlnirii a fost dezbaterea siguranţei traficului internaţional şi naţional şi atragerea atenţiei asupra multiplelor implicaţii, ce conduc la pierderi enorme, atât economice, cât şi sociale, cauzate de nerespectarea regulilor de circulaţie rutieră, precum şi prezentarea programelor şi proiectelor Academiei Internaţionale de Siguranţă Rutieră, proiecte care vizează creşterea nivelului de siguranţă rutieră în România. Acest demers este întreprins în contextul Acordului Interministerial pentru prelungirea Memorandumului de Înţelegere între Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Ministerul de Interne şi al Relaţiilor Naţionale din Regatul Ţărilor de Jos şi Ministerul Justiţiei din Regatul Ţărilor de Jos în domeniul afacerilor interne, semnat la 21 aprilie 2004 la Haga, respectiv la 1 octombrie 2007 la Lisabona. De asemenea, programul îşi propune să genereze date statistice reale ce vor putea furniza informaţii despre trafic pentru adoptarea de măsuri eficiente de creştere a gradului de siguranţă rutieră”, a menţionat ofiţerul de presă al IPJ Gorj, inspectorul Daniel Tică.

Academia Internaţională de Siguranţă Rutieră (IRSA) a luat fiinţă în anul 2004 ca asociaţie neguvernamentală nonprofit cu sediul la Amsterdam – Olanda. Scopul IRSA este să contribuie la dezvoltarea de proiecte de siguranţă rutieră pentru reducerea numărului şi gravităţii accidentelor rutiere, având în vedere creşterea alarmantă a mortalităţii şi handicapurilor generate de aceste accidente. În România IRSA funcţionează prin reprezentanţa sa deschisă la Bucureşti, fiind una dintre cele şase organizaţii nonguvernamentale şi nonprofit internaţionale recunoscute oficial de către Guvernul României. De asemenea, IRSA a semnat de curând cu Inspectoratul General al Poliţiei Române un protocol de colaborare privind implementarea sistemului “RoSafe” pe teritoriul României în cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: