Da, vreau să împărtășesc cu voi această experiență. E trist, ştiu, dar sigur o să mă înţelegeţi, o să vă povestesc despre ce e vorba. Vedeţi, m-am căsătorit din dragoste.Ca orice altă femeie am nevoie de afecțiune, chiar dacă acum sunt mamă și prioritatea este copilul, am nevoie să mă simt iubită și apreciată. Șotul meu nu îmi mai oferă asta, din păcate, nu știți câte nopți am plâns. Dar să o luam încetul cu încetul.

Inițial, adormeam întotdeauna împreună, unul în brațele celuilalt. Nici nu concepeam să adorm altfel, nici nu puteam, vă spun, dacă se întâmpla ceva și el nu era lângă mine îmi lua ore să adorm singura.

Ei, de la o vreme nu ştiu ce s-a întâmplat, dar pur şi simplu nu vrea să mă mai țină în brațe. Eu l-am tot întrebat ce se întâmpla, dar refuză să îmi răspundă, îmi spune că așa e mai bine, ce ar putea însemne asta? În fiecare seară îl rog și în fiecare seară mă refuză, mă mângâie pe cap și pleacă. Mi se pare incredibil, vă spun, nu știu cum să procedez. La început plângeam și câte o oră când făcea așa și știu că mă aude, uneori îl simt dincolo de ușă dar niciodată nu vine la mine, mă lasă acolo să plâng. Ziua mă reasigură că totul e ok. Acum deja am ajuns imună, zac acolo în pat până adorm. Și ziua totul e la fel, ne iubim ca-n prima zi. Dar eu așa nu mai pot. Divorțez.

…

Ei? Ce ziceți? Sunt convinsă că mai tuturor femeilor li s-ar părea tratamentul de mai sus abuziv și un motiv total întemeiat pentru divorț. Și așa și e. Mă rog, nu e grozavă relatarea ca imaginația mea e limitată în domeniu. Dar daca în locul meu ar fi un bebeluș? Și în locul soțului ar fi o mamă?

De ce nu e ok ca un bărbat să lase o femeie să plângă dar e ok pentru o mamă să își lase copilul să urle ca să adoarmă? Oare ce simte copilul ăla când nu vine nimeni la el? Știți, sunt si ei oameni, chiar daca sunt așa mici și fac temporar parte din lumea celor ce nu cuvântă.

Pentru cine nu s-a prins, vorbesc de metoda Cry It Out (CIO), copilul e lăsat să plângă până adoarme. Singur în varianta CIO și cu mama din când în când la el în varianta îmbunătățită (Ferber). În primele zile plânge mai mult, apoi din ce în ce mai puțin, pentru că da, metoda funcționează. Copilul o să învețe că nu are sens să o strige pe mama pentru că mama nu vine și până la urmă o să renunțe, o să adoarmă.  Îi doresc mamei același tratament la bătrânețe.

Da, cu toate avem momente când nu mai putem și îi lăsăm să urle un minut sau două (dovada e telefonul fix pe care l-am trântit până a murit într-un moment în care fie-mea urla și nu mai știam cum să o calmez. Știu ca nici articolul acesta nu e drăguț, dar mi-e imposibil cu un așa subiect. Sper ca v-am făcut măcar să vă gândiți un pic la subiect și din alt punct de vedere decât cel obișnuit.