DNA, fă-te că lucrezi!

Lui Victor Ponta i s-a arătat ieri din nou pisica. Adică dosarul penal cu privire la şmecheriile pe care le-a făcut prin Casa Şova la complexurile energetice Turceni şi Rovinari. Ca din întâmplare, Inspecţia Judiciară a CSM, analizând unele declaraţii ale lui Ponta cu privire la Justiţie, a strecurat în raport faptul că DNA are în anchetă două dosare penale care îl privesc pe Ponta, în care chiar s-ar face cercetări. Inspecţia Judiciară a arătat că DNA a deschis dosarele în 2011 şi cercetarea încă mai continua în decembrie 2013. Ca să vezi, în atâţia ani nu s-a trecut de faza de cercetare penală, şi apoi tot vajnicii procurori anticorupţie se plâng că mai stau dosarele câţiva ani pe la instanţe.

Pe scurt, Ponta şi Şova au căpuşat fără perdea complexurile energetice Turceni şi Rovinari, prin mai multe metode. La Turceni, de exemplu, complexul a facturat penalităţi că vreo 15 milioane de euro către Electrica. Factură recunoscută de părţi, dar întâmplător sau nu, Ponta la vremea respectivă acuza complexul energetic că a facturat ilegal acele penalităţi, doar pentru a putea raporta profit. Ce să vezi, factura a fost refuzată de Electrica, apoi Casa Şova a intrat pe fir şi a încheiat o tranzacţie între cele două companii de stat pentru plata respectivelor penalităţi, la care a aplicat un comision de succes. Şi uite aşa primele sute de mii de euro s-au dus în Casa Şova, la care senior partner tocmai devenise Victor Ponta. La Rovinari, un contract de asistenţă juridică încheiat legal, prin licitaţie, cu Casa Şova, a fost suplimentat de cinci ori, ilegal, prin acte adiţionale, de directorul de atunci, Laurenţiu Ciurel. Alte tunuri au fost date la cele două complexuri tot prin Casa Şova prin reeşalonarea unor datorii către Societatea de Închidere a Minelor, de unde avocaţii au luat alte 400.000 de euro. Bani luaţi în două săptămâni, pentru a face înţelegeri în instanţă între companii de stat. Şi exemplele ar putea continua prin faptul că unii avocaţi şi-au decontat 25 sau 27 de ore de muncă pe zi sau cu faptul că avocaţii Şova au primit 20.000 de lei de la Complexul Rovinari pentru a pierde un proces cu sindicalistul Mitrescu. Paradoxul este că societatea se judeca atunci cu Mitrescu pentru 2.000 de lei, cum se justifica atunci plata unei sume de zece ori mai mari pentru avocaţi? Şi sunt sute de exemple, multe relatate de presă, şi mai multe prinse într-un raport al ANAF pe vremea lui Blejnar, care a constatat un prejudiciu total de peste 1,1 milioane de euro.

Lucrurile sunt atât de clare, încât le-aş sugera celor de la DNA să nu se mai facă de râs, arătându-i pisica lui Ponta cu acest dosar. Ponta a fost de atâtea ori şantajat cu acest dosar de adversarii politici, cu complicitatea procurorilor, încât ne-am plictisit de piesa asta. Mai ales că de fiecare dată, Ponta a găsit calea spre coabitare. Să spun drept, în primă fază am crezut să dosarul Nana este o prostie. Dar, dacă Băsescu şi-a pus procurorii să scoată din nou dosarul Şova-complexuri, s-ar putea să fie groasă. Din păcate, ca de fiecare dată, cei doi vor cădea la pace şi, de dragul distracţiei, vor pune pe listele DNA alte nume, ca să nu rămână poporul fără circ.

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: