Doar 120 de medici din Târgu Jiu vor să se vaccineze. Medic: Există o reticență

Din cei peste 1200 de angajați ai celui mai mare spital din Gorj, doar jumătate intenționează să se vaccineze. Iar din cei 600 de salariați care și-au trecut numele pe lista celor care vor fi imunizați, doar 120 sunt medici.

În prima zi de imunizare, au fost vaccinați 68 de medici. Nouă au lipsit, iar trei au fost refuzați la administrarea serului pentru că, în trecut, au avut alergii după vaccinare. “Sper ca personalul medical și populația să aibă încredere în vaccin, deși este nou apărut. Față de nou, există mereu o anumită reticență. S-au vaccinat luni 68 de cadre medicale, toți medici. Au fost trei cadre medicale care au avut anumite alergii și le-a fost refuzată vaccinarea și au mai fost nouă cadre care nu s-au prezentat și au amânat. Vaccinarea va continua tot cu medicii care au mai rămas. Sunt aproximativ 120 de medici care au dorit să se vaccineze. 395 de seruri au venit la noi. Se vaccinează zece persoane pe oră. Vaccinul este păstrat cinci zile maximum, după care își pierde valabilitatea”, a spus Dumitru Vlăduț, epidemiolog în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

În jur de 1.300 de angajați numără cel mai mare spital din Gorj, dar nu toți salariații au dorit să se vaccineze împotriva Covid 19. Peste 600 se vor imuniza. Vorbim de cadre medicale, personal auxiliar și TESA. Dacă e să vorbim de medici, doar 120 au fost de acord să se imunizeze.

„Depășim 600 de persoane care și-au arătat dorința să se vaccineze. Personal medical și auxiliar. Cu totul. Lista e în continuă modificare. Intră și TESA. Există o prioritizare, personalul auxiliar și TESA sunt la final”, a mai spus Vlăduț.

Vizualizări: 4,934

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: