Doar 4000 de târgujeni au solicitat subvenţii pentru căldură

Aproximativ 4000 de târgujieni şi-au depus documentele în vederea obţinerii subvenţiei pentru încălzire. Cele mai multe solicitări au fost făcute de către cetăţenii care folosesc gaze naturale pentru încălzirea locuinţei, doar 300 dintre acestea aparţinând târgujienilor care folosesc lemne. Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu spun că pentru a beneficia de reducerea facturilor la gaze, cetăţenii trebuie să-şi depună documentaţia până pe data de 20 ale lunii în curs. “Ne aşteptam ca numărul cererilor să fie mult mai mare dar probabil din cauza condiţiilor impuse foarte multe familii nu au mai îndeplinit criteriile de acordare a ajutoarelor pentru încălzire. Primăria Târgu Jiu a tipărit aproximativ 10.000 de formulare. Cetăţenii pot solicita ajutoare pentru încălzirea locuinţelor pe toată perioada sezonului rece, însă vor beneficia de reduceri doar începând cu luna depunerii cererilor cu condiţia să nu depăşească data de 20 ale lunii respective”, a declarat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu. Până la sfârşitul săptămânii, Direcţia de Protecţie Socială va prelucra cererile depuse la Cluburile Vârstnicilor şi la Sala Polivalentă, până la data de 25 octombrie inclusiv.

Vizualizări: 104

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: