Gheorghe Grivei: “Mi-am făcut cununia civilă pe şantier”

Consilierul judeţean Gheorghe Grivei este căsătorit de aproximativ trei decenii. Acesta şi-a cunoscut soţia în Munţii Retezat amândoi lucrând pe şantierul unei hidrocentrale. Ziua căsătoriei i-a rămas în minte ca fiind unul dintre cele mai frumoase momente ale vieţii sale. Cei doi şi-au unit destinele chiar la locul de muncă, primarul localităţii fiind nevoit să meargă acolo întrucât la hidrocentrală avusese loc un eveniment tehnic foarte important pentru comunitate.

Consilierul Judeţean Gheorghe Grivei şi-a întemeiat o familie în urmă cu aproximativ 28 de ani. Acesta şi-a cunoscut soţia pe un şantier din Munţii Retezat unde se lucra la amenajarea unei hidrocentrale. Amândoi fuseseră repartizaţi aici după terminarea facultăţii. “Eu lucram ca şef de lot la hidrocentrala de pe Râul Mare din Retezat. Soţia mea, Georgeta, era stagiar. Prima noastră discuţie s-a referit la biroul administratorului pe care ea nu-l găsea. De cum am văzut-o mi-am pus în gând să o cuceresc”. îşi aminteşte Gheorghe Grivei. Ziua căsătoriei a reprezentat pentru consilierul pedelist unul dintre cele mai frumoase momente ale vieţii sale în ciuda faptului că a fost oficiată chiar pe şantier. “Ne-am prezentat şi noi ca orice tineri <-xml:namespace prefix = st1 ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:smarttags" />la Primăria Râul de Mori, cea mai apropiată de locul de muncă, pentru a ne oficia căsătoria. Chiar înainte de a intra la primar o persoană din cadrul instituţiei a venit şi ne-a anunţat că trebuie să mergem împreună cu primarul pe şantier întrucât a avut loc o străpungere între două tronsoane a canalului de aducţiune principală al hidrocentralei. Întrucât eram şef de lot, prezenţa mea la acel eveniment tehnic deosebit de important era absolut necesară. Astfel, toţi am plecat la şantier, iar căsătoria ne-a fost oficiată într-o sală de laborator unde lucra soţia. A venit şi o echipă a Televiziunii Române care a filmat ambele evenimente”, a precizat consilierul. Acesta îşi aduce aminte că şi pe vremea aceea existau persoane care nu suportau regimul comunist. “În sala unde ne-a fost oficiată căsătoria era un tablou cu Nicolae Ceauşescu. Un cameraman de la TVR l-a rugat pe naşul meu, Eugen Vâlceanu să stea în dreptul tabloului întrucât era mai înalt şi putea acoperi figura preşedintelui ţării, dovadă că încă de pe atunci existau persoane care voiau şi altceva”, a declarat democrat liberalul.

PASIUNI

Gheorghe Grivei este pasionat de călătorii şi de lectură. “Îmi place foarte mult să călătoresc. Nu cred că m-aş plictisi vreodată de zonele colinare, în schimb marea nu mă atrage mai mult de două-trei zile. În această vară, împreună cu soţia am făcut un circuit în nordul Moldovei mai precis prin  Neamţ, Suceava şi ne-am întors pe Vatra Dornei. De asemenea, citesc foarte mult. Îmi place să fiu informat în toate domeniile pentru a nu mă simţi în plus la nici o discuţie”, a precizat consilierul judeţean.

Vizualizări: 207

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: