Doar copiii mai primesc mâncare de la Cantina Săracilor

Aproximativ 200 de copii primesc mâncare, zilnic, de la Cantina de Ajutor Social. Conducerea Direcţiei de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu a hotărât să sprijine numai minorii. Adulţii beneficiază de masă gratuită doar 90 de zile pe an. Pentru că nu au ce pune pe masă, părinţii ia acasă mâncarea copiilor pentru a o împărţi cu ceilalţi membri ai familiei.

Cantina de Ajutor Social din Târgu Jiu oferă câte două mese pe zi la aproximativ 200 de nevoiaşi. Dintre aceştia 90% sunt copii care provin din familii ai căror părinţi nu realizează niciun fel de venituri. Cei mai mulţi sunt minori de etnie rromă. Adulţii nu pot beneficia de masă gratuită decât trei luni pe an. „În această perioadă de criză am luat măsura de a sprijini în special copiii. Am fost înţeleşi de oamenii deoarece sunt familii numeroase care au 7-8 copii. „Meniul pentru o persoană este de 6 lei pe zi, potrivit legii, însă noi le oferim mâncare caldă în valoare de 5,5 lei pe zi. Încercăm să economisim câte puţin pentru a putea să le oferim de Crăciun şi Paşte pachete cu alimente”, a declarat Teodora Ciobanu, directorul Direcţiei de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu. Din acest an la Cantina de Ajutor Social a fost adusă mâncare caldă de către o societate din Târgu Jiu. Petre Cazacu un târgujian care a servit masa la Cantina de Ajutor Social a declarat: „Am primit şi eu o perioadă masă la cantină. Acum nu mai primesc decât copiii mei. Am 4 copii şi mai muncesc cu ziua pe la oamenii. Cu mâncarea copiilor şi cu ce mai punem şi noi încercăm să trăim cumva. Mâncarea este bună dar cam puţină. Însă e bine şi aşa, mai rău ar fi dacă nu am avea ce pune pe masă”, a spus omul.

Nevoiaşii nu mai servesc masa la Cantina de Ajutor Social. Părinţii copiilor le ia mâncarea acasă pentru a o împărţi cu ceilalţi membrii ai familiei.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: