Doctorul Yassin, reţinut de DNA

Sirianul Yassin Mohamad,  implicat cu ani in urma in eliberarea jurnalistilor romani ostatici in Irak, a fost retinut de DNA pentru ca ar fi cerut o mita de 2.000.000 de euro pentru desfiintarea unei hotarari de condamnare la inchisoare. Presedintele Traian Basescu il descria pe Yassin Mohamad ca fiind "beneficiarul cinstit al transferului averii lui Omar Hayssam".

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a coruptiei au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand de la datele de 02.04.2015, respectiv 03.04.2015, a inculpatilor:

YASSIN MOHAMAD, cu privire la savarsirea infractiunii de trafic de influenta,
TAHLI FADEL, pentru complicitate la savarsirea infractiunii de trafic de influenta.

In ordonantele procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si indicii din care rezulta suspiciunea rezonabila care contureaza urmatoarea stare de fapt:

In perioada octombrie 2014 - martie 2015, inculpatul Yassin Mohamad, in mod direct si prin intermediul inculpatului Tahli Fadel, a pretins de la doi denuntatori, suma de aproximativ 2.000.000 euro, prevalandu-se de influenta exercitata asupra organelor judiciare, in vederea desfiintarii, pe cale extraordinara, a unei hotarari de condamnare la pedeapsa inchisorii cu executare aplicate unui condamnat, si el denuntator in cauza, cu consecinta punerii in libertate a acestuia din urma.

Inculpatilor Yassin Mohamad si Tahli Fadel li s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala, urmand a fi prezentati la data de 03 aprilie 2015, Tribunalului Bucuresti, cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: